Suspectul atentatului de la Berlin este tunisianul Anis Amri, în vârstă de 24 de ani

Parchetul antiterorist al Germaniei l-a identificat miercuri pe presupusul autor al atentatului comis la Berlin cu un camion ca fiind Anis Amri, un tunisian în vârstă de 24 de ani, şi a dat publicităţii un aviz pentru darea în urmărire, însoţit de o recompensă, informează AFP.
Economica.net - mie, 21 dec. 2016, 18:46
Suspectul atentatului de la Berlin este tunisianul Anis Amri, în vârstă de 24 de ani

Anis Amri are o înălţime de 1,78 metri şi o greutate de circa 75 de kilograme. ‘Dacă vedeţi persoana căutată, informaţi poliţia. Însă, nu vă puneţi propria viaţă în pericol, această persoană ar putea fi periculoasă şi înarmată’, a atenţionat Parchetul într-un comunicat, precizând că se oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru prinderea acestuia.

Potrivit autorităţilor germane, bărbatul făcea obiectul unei anchete judiciare pentru suspiciune în pregătirea unui atentat, încă înainte de atacul cu camion de la Berlin.

Este vorba de un solicitant de azil, sosit în Germania în iulie 2015 şi a cărui cerere a fost respinsă în iunie. Cu toate acestea, Germania nu a reuşit să-l retrimită înapoi în ţara sa natală, Tunisia contestând de-a lungul mai multor luni că acesta ar fi un cetăţean al său.

Potrivit autorităţilor din Germania, abia miercuri, prin coincidenţă, Tunisia a recunoscut cetăţenia tunisiană a bărbatului şi a furnizat un document de călătorie ce permite expulzarea lui.

Tunisianul Anis Amri este prezentat de Berlin drept un apropiat al mişcării salafiste-islamiste. Potrivit cotidianului Bild, el a încercat să recruteze complici pentru a comite un atentat în urmă cu mai multe luni.

Te-ar mai putea interesa și
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump......
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...