Raluca Prună, întrebată dacă ar fi oportună o lege a graţierii: Categoric nu

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună spune că, în opinia sa, nu ar fi oportună o lege a aministiei şi graţierii pentru că ar rezolva problemele doar imediat, în sensul că s-ar goli penitenciarele. "Am umbla la efect, nu la cauză”, a arătat Prună, la finalul întâlnirii de joi cu noul ministrul al Justiţiei, Florin Iordache.
Economica.net - J, 05 ian. 2017, 10:57
Raluca Prună, întrebată dacă ar fi oportună o lege a graţierii: Categoric nu

La plecarea de la Ministerul Justiţiei, Raluca Prună a spus că a discutat cu noul ministru despre urgenţe, dar că nu este în măsură să îi facă acestuia recomandări, pentru că are şi experienţă, şi susţinere politică.

„Nu sunt în măsură să îi recomand domnului ministru Iordache nimic, domnia să este un om politic, vine din Parlament, are şi experienţă şi susţinerea politică necesare pentru a face un foarte bun mandat. Am discutat despre urgenţe, urgenţe care sunt în bilanţul meu, pe pagina ministerului. Importante sunt două lucruri: să se continue ceea ce s-a început şi pachetul de legi ale justiţiei, care cred că va fi un test. Este un pachet pregătit de CSM, consultat cu magistraţii şi pe care l-am lăsat acestui Guvern că să-l adopte şi să-l depună în Parlament. Domnul ministru a avut întrebări, am răspuns, eu sunt încrezătoare”, a afirmat Raluca Prună.

Întrebată dacă este de bun augur o lege a aministiei şi a graţierii, Raluca Prună a arătat că nu este de acord cu o asemenea soluţie.

„Categoric, nu. Eu am spus asta de când mi-am preluat mandatul, că nu cred că o lege a aministiei şi a graţierii rezolvă problemele sistemice din penitenciare. Le-ar rezolva imediat, în sensul că am goli penitenciarele, dar ele s-ar umple din nou. Am umbla la efect, nu la cauză. Asta este opinia mea”, a arătat Prună.

Întrebată, de asemenea, dacă este oportună o modificare a Codurilor penal şi de procedura penală, aşa cum a susţinut, miercuri, Florin Iordache, Prună a răspuns: „În măsura în care Curtea Constituţională constată că mai sunt prevederi care nu sunt Constituţionale în coduri, nu e vorba de a fi sau nu de bun augur. Avem obligaţia de a respecta deciziile Curţii. În rest, nu cred că mai este loc acum de modificări care nu sunt declarate neconstituţionale”.

Raluca Prună a mai spus că nu crede că astăzi mai există magistraţi în România care dau pedepse la comandă.

„Astăzi nu este ceea ce era magistratura acum mulţi ani când, poate, se întâmplă acest lucru. Eu cred că sistemul judiciar funcţionează şi cred că şi pentru sistem este un moment al testului. Sistemul ar trebui să arate că este matur, că este independent. Toţi vrem o justiţie independentă: oameni politici, nepolitici, cetăţeni. Magistraţii trebuie să arate în vremurile cele mai grele că sunt independenţi, iar eu am încredere pentru moment că pot face asta”, a încheiat Raluca Prună.

Florin Iordache a declarat, miercuri, că o lege a graţierii poate fi adoptată în Parlament, dar este un subiect care trebuie analizat cu întreaga societate civilă. „Nici eu şi nici colegii lui din PSD nu au discutat în campania electorală despre adoptarea unei legi a graţierii, dar consider că acesta este un subiect care trebuie discutat şi analizat cu întreaga societate civilă”, a afirmat Iordache.

Noul ministru al Justiţiei a mai spus, miercuri, când a fost audiat în comisiile parlamentare, că sunt peste 40 de decizii ale Curţii Constituţionale care vizează Codul penal şi Codul de procedură penală, iar acestea trebuie puse în acord cu Constituţia.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...