Dragnea, despre atacarea la CCR a Legii 90: Nu intenţionez să fiu prim-ministru nici acum, nici mâine, nici anul ăsta

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, referitor la decizia Avocatului Poporului de a sesiza la Curtea Constituţională Legea 90/2001, că el nu intenţionează să fie prim-ministru “nici acum, nici mâine, nici anul ăsta”, în schimb a observat “două presiuni nepermise” din partea Administraţiei Prezidenţiale la adresa Avocatului Poporului şi a judecătorilor de la CCR.
Economica.net - J, 05 ian. 2017, 14:55
Dragnea, despre atacarea la CCR a Legii 90: Nu intenţionez să fiu prim-ministru nici acum, nici mâine, nici anul ăsta

„Am câteva observaţii ca să ne lămurim: nu intenţionez să merg prim-ministru acum, nici acum, nici mâine, nici anul ăsta. Am dat un vot de încredere şi l-am dat din toată inima actualului Cabinet, îl sprijin pe Sorin Grindeanu şi Cabinetul lui şi eu şi partidul şi coaliţia guvernamentală din toate puterile. Deci nu am de gând să fac vreun pas în sensul ăsta. Am decis să fiu preşedintele Camerei Deputaţilor şi aici rămân”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat cum vede decizia Avocatului Poporului de a contesta la CCR legea 90/2001.

Liderul PSD a susţinut că a văzut „două presiuni nepermise” din partea Administraţiei Prezidenţiale la adresa Avocatului Poporului şi a judecătorilor de la CCR.

„În schimb, ceea ce am văzut astăzi speram să nu mai văd niciodată în România. Am văzut două presiuni nepermise din partea Administraţiei Prezidenţiale, dacă doamna a vorbit serios, dacă a vorbit în numele Administraţiei, să nu se fi trezit vorbind singură, şi anume o presiune nepermisă asupra judecătorilor de la Curtea Constituţională, transmiţându-le ca nu cumva să ia în seamă ce a sesizat Avocatul Poporului. Şi, de asemenea, o ameninţare şi o presiune pe Avocatul Poporului căruia i s-a transmis că trebuie să ţină cont de ceea ce vrea preşedintele României”, a completat preşedintele social-democraţilor.

Dragnea a ţinut să precizeze că „Avocatul Poporului nu este subordonat nimănui”.

„Pe de altă parte, chiar remarc înţelepciunea Avocatului Poporului care a stat deoparte de disputele politice în ultimele zile şi nu a introdus această acţiune până când nu s-a finalizat instalarea Guvernului. De aici încolo decide CCR. Pentru mine este mai puţin important ce decizie va lua”, a conchis liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis este „indignat” de demersul Avocatului Poporului de a ataca la CCR articolul 2 din Legea 90/2001, fiind surprins că acesta acţionează „în beneficiul unui singur om”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

„Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar”, a spus ea.

Dobrovolschi a mai spus că preşedintele României este surprins şi de „rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să devină util noii majorităţii politice”.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Întrebat de News.ro dacă instituţia pe care o conduce a trimis la CCR o sesizare în privinţa Legii 90/2001, Victor Ciorbea a spus: „Da, am depus la Curte”.

Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.

Acest articol prevede: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Te-ar mai putea interesa și
Euro sare la 5,11 lei pe interbancar – curs valutar 30 aprilie 2026
Euro sare la 5,11 lei pe interbancar – curs valutar 30 aprilie 2026
Leul continuă să se deprecieze. Euro a crescut şi azi, joi, 30 aprilie, până la 5,11 lei, pe piaţa interbancară, după ce ieri, miercuri 29 aprilie 2026 a depăşit pentru prima dată în......
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Compania aeriană AnimaWings a încheiat unui acord strategic pentru vânzarea a jumătate din companie.
VIDEO Coadă uriașă de cisterne în fața rafinăriei Petromidia, așteptând să încarce carburanți
VIDEO Coadă uriașă de cisterne în fața rafinăriei Petromidia, așteptând să încarce carburanți
Cozi kilometrice de cisterne de carburanți au fost semnalate în această dimineață la poarta rafinăriei Petromidia, ...
Fed – Powell îşi încheie mandatul de preşedinte cu o pledoarie pentru independenţa Rezervei Federale
Fed – Powell îşi încheie mandatul de preşedinte cu o pledoarie pentru independenţa Rezervei Federale
Jerome Powell a pledat miercuri pentru independenţa băncii centrale a SUA (Rezerva Federală -Fed), la ultima sa conferinţă ...