Lira sterlină se depreciază după ce Theresa May a sugerat că Marea Britanie se îndreaptă spre un ”hard Brexit”

Lira sterlină s-a depreciat semnificativ luni, ajungând la cel mai scăzut nivel octombrie în raport cu dolarul, după ce premierul Theresa May a sugerat că Marea Britanie se îndreaptă spre un ''hard Brexit'' (''Brexit dur''), care va impune ţării un acces restricţionat la piaţa unică europeană, transmit Reuters şi AP.
Economica.net - lun, 09 ian. 2017, 11:08
Lira sterlină se depreciază după ce Theresa May a sugerat că Marea Britanie se îndreaptă spre un ''hard Brexit''

Lira sterlină a scăzut luni dimineaţă cu 0,9%, la 1,2172 dolari, apoi s-a depreciat până la 1,2163 dolari, cel mai redus nivel din octombrie, după ce premierul Theresa May a sugerat într-un interviu acordat Sky News că Marea Britanie va părăsi probabil piaţa unică europeană a bunurilor şi serviciilor. Regatul Unit nu va încerca să păstreze anumite aspecte ale calităţii de membru al UE după ce va părăsi blocul comunitar, a adăugat premierul britanic.

Unii traderi au apreciat că declaraţiile Theresei May sugerează că este pregătită să deruleze comerţ cu UE ca şi cum ar fi orice altă ţară din afara Europei, fără nici un fel de statut privilegiat.

Votul din 23 iunie – când alegătorii britanici au votat în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană – a declanşat turbulenţe pe pieţele financiare globale, iar lira sterlină s-a depreciat semnificativ, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul.

Luni, lira sterlină s-a depreciat cu peste 1% faţă de euro, tranzacţionându-se la 85,65 penny pentru euro, cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni.

Londra urmează să lanseze până la finalul lui 2017 un proces de negocieri, care ar urma să dureze doi ani, cu Uniunea Europeană în vederea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar.

Partenerii săi europeni au exclus însă începerea oricăror negocieri înainte de invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care guvernează modalitatea de ieşire a unei ţări membre din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...