Marea Britanie ia în considerare garantarea dreptului de şedere a cetăţenilor din UE, după Brexit

Guvernul premierului britanic intenţionează să ajungă la un acord unilateral care să permită celor trei milioane de rezidenţi europeni din Marea Britanie să rămână în ţară după Brexit, chiar înainte ca expatriaţii britanici să obţină aceeaşi garanţie din partea UE, informează Bloomberg.
Economica.net - mie, 11 ian. 2017, 10:00
Marea Britanie ia în considerare garantarea dreptului de şedere a cetăţenilor din UE, după Brexit

David Jones, secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Brexit, a declarat legislatorilor londonezi că doreşte ca drepturile naţionalilor din UE să fie printre primele chestiuni rezolvate în cadrul tratativelor pentru Brexit.

„Este cu siguranţă un lucru care este luat în considerare”, a declarat Jones în faţa Comitetului UE al Camerei Lorzilor, în momentul în care a fost întrebat dacă se poate ajunge la o declaraţie unilaterală care să garanteze drepturi rezidenţilor din UE.

Soarta a trei milioane de cetăţeni ai UE ce locuiesc în Marea Britanie este una dintre cele mai importante chestiuni pe care le are de rezolvat Theresa May.

Aceasta a declarat că doreşte să asigure rămânerea lor în Marea Britanie după ieşirea statului britanic din Blocul comunitar, dar aşteaptă ca liderii europeni să garanteze drepturi similare cetăţenilor britanici care locuiesc în state ale UE.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...