Lazăr: Dacă faptele comise de funcţionarii publici nu scad, nu înţelegem raţiunea de a relaxa răspunderea penală

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, joi, la bilanţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că o relaxare a răspunderii penale pentru funcţionarii publici ar trebui justificată de o scădere a numărului faptelor comise de aceştia.
Economica.net - J, 23 feb. 2017, 15:00
Lazăr: Dacă faptele comise de funcţionarii publici nu scad, nu înţelegem raţiunea de a relaxa răspunderea penală

‘Spre exemplu, dacă observăm că faptele comise de funcţionarii publici nu scad, ci sunt în creştere sau se menţin la un anume nivel şi că avem un număr, un volum substanţial de fapte de abuz în serviciu, de neglijenţă în serviciu, de conflict de interese, nu am putea înţelege care ar fi raţiunea pentru care noi ar trebui să relaxăm răspunderea penală pentru nişte funcţionari publici, a căror conduită trebuie să o disciplinăm, pentru a avea un stat român modern la nivel european. Un iniţiator care vine cu astfel de idee trebuie să ne-o şi explice, fiindcă aceste lucruri se fac raţional, fiindcă în statul român există institute şi instituţii care au compartimente care se ocupă cu studiul criminalităţii, cu trendul criminalităţii şi care pot observa când această criminalitate poate creşte sau scade şi raportat la această situaţie să găsească mijloacele necesare pentru strategia de drept penal’, a afirmat Lazăr.

El a subliniat că fenomenul corupţiei este prezent atât în sistemul public, cât şi în cel privat.

‘Corupţia este prezentă în aceeaşi măsură în sistemul public, cât şi în cel privat. Această realitate obiectivă se reflectă şi în parametrii statistici puşi la dispoziţie de DNA pentru anul 2016. Există chiar un număr mai mare de condamnaţi în anul 2016 pentru infracţiuni de corupţie săvârşite în mediul privat, 514 condamnaţi, decât cei care au săvârşit faptele în mediul public – 365 de condamnaţi. Un accent deosebit pus pe combaterea corupţiei din mediul privat, inclusiv a trimiterii în judecată a persoanelor juridice, se înscrie în tendinţa actuală a statelor dezvoltate, iar noi trebuie să vedem care sunt tendinţele lumii civilizate. Strategiile de urmărire penală trebuie să urmeze aceste tendinţe’, a mai spus procurorul general al României.

Te-ar mai putea interesa și
De la un like la o achiziție: implicațiile fiscale și financiare ale economiei atenției
De la un like la o achiziție: implicațiile fiscale și financiare ale economiei atenției
În urmă cu doar câțiva ani, drumul către o achiziție începea în fața unui raft. Astăzi, de cele mai multe ori, începe pe ecranul unui telefon. Un story pe Instagram, un videoclip pe TikTok......
Noul director financiar al Hidroelectrica a refuzat postul
Noul director financiar al Hidroelectrica a refuzat postul
Mihail-Dan Stan, care fusese seleectat pentru poziția de director financiar al Hidroelectrica, a refuzat postul, după cum ...
Grupul de la Visegrad – Miniştrii apărării din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au convenit întărirea cooperării militare
Grupul de la Visegrad – Miniştrii apărării din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au convenit întărirea cooperării ...
Statele membre ale Grupului de la Visegrad (V4) - Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria - consideră necesară întărirea ...
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1,6%, în mai 2026
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 1,6%, în mai 2026
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în mai 2026 cu 1,6% sută faţă luna anterioară ...