Brexit: Universitatea Oxford cere protejarea drepturilor cetăţenilor UE, de teama pierderii personalului academic

Conducerea Universităţii Oxford cere autorităţilor britanice să garanteze drepturile cetăţenilor Uniunii Europene după Brexit, avertizând că, în caz contrar, cea mai veche instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie va suferi pierderi enorme prin plecarea personalului academic, transmite luni Reuters.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 09:07
Brexit: Universitatea Oxford cere protejarea drepturilor cetăţenilor UE, de teama pierderii personalului academic

Parlamentul de la Londra urmează să voteze cu privire la un eventual pre-angajament de protejare a drepturilor cetăţenilor din celelalte state comunitare înaintea deciziei de declanşare a negocierilor pentru Brexit. Guvernul speră să ajungă la un acord cu UE pe acest subiect după începerea negocierilor.

Într-o scrisoare trimisă cotidianului The Times, rectorii celor 35 de colegii de la Oxford afirmă că, în prezent, colegii lor veniţi din alte state UE sunt neliniştiţi de refuzul guvernului de a le garanta statutul, unii făcând deja demersuri de plecare.

‘Dacă şi-ar pierde dreptul de muncă aici, universitatea noastră ar suferi pierderi enorme care, dat fiind rolul nostru în cercetare, s-ar reverbera în toată Marea Britanie’, afirmă ei în scrisoare.

Universitatea Oxford a fost fondată în urmă cu mai bine de 900 de ani, iar printre absolvenţi se numără şi membri ai actualului cabinet – premierul Theresa May, ministrul de externe Boris Johnson sau cel de finanţe, Philip Hammond. Luna trecută, conducerea universităţii a negat informaţia potrivit căreia ar avea în vedere deschiderea unui campus în Franţa, ca răspuns la Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...