Un ministru britanic cataloghează drept ilegal un al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei

Ministrul Marii Britanii pentru Scoţia, David Mundell, a declarat miercuri dimineaţă că este imposibilă organizarea legală a unui al doilea referendum pentru independenţa provinciei scoţiene în calendarul propus de către preşedinta SNP, Nicola Sturgeon. Aceasta a anunţat că va organiza un al doilea referendum pentru independenţă în toamna 2018 sau primăvara 2019, adică înainte de ieşirea propriu-zisă a Regatului Unit din UE, scrie Reuters, citat de News.ro
Economica.net - mie, 15 mart. 2017, 11:24
Un ministru britanic cataloghează drept ilegal un al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei

„Este imposibil ca oamenii să aibă o poziţie argumentată şi, prin urmare, un referendum decisiv şi echitanil în calendarul sugerat de Nicola Sturgeon”, a declarat Mundell.

De asemenea, ministrul britanic a explicat că nu există nicio opţiune ca Scoţia să rămână parte a Uniunii Europene în urma retragerii Marii Britanii.

„Există o sugestie implicită că acest calendar propus cere organizarea unui referendum şi un vot pentru independenţă ar putea să oprească ieşirea Scoţiei din UE. E absurd!”, a completat ministrul britanic pentru Scoţia.

Premierul Nicola Sturgeon a anunţat luni că va cere săptămâna viitoare legislativului scoţian să o autorizeze în vederea organizării unui nou referendum pe tema independenţei Scoţiei.

Sturgeon a anunţat că va acţiona rapid pentru a le oferi alegătorilor scoţieni posibilitatea de a face din Scoţia o ţară independentă înainte de Brexit.

Alegătorii scoţieni au respins în urmă cu trei ani independenţa provinciei prin referendum, însă Sturgeon a declarat că decizia britanicilor de a pleca din UE a provocat o „schimbare sau circumstanţe materiale” pentru independenţa Scoţiei.

Sturgeon şi-a prezentat planul în vederea referendumului. Ea va continua să apere interesele Scoţiei în negocieri. Însă ea va acţiona, acum, pentru a se asigura că Scoţia are o opţiune la finalul procesului Brexit-ului.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...