O nouă amânare la metroul din Drumul Taberei. Ministrul Transporturilor: Termenul realist este finalul primului semestru al anului viitor

Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei (Râul Doamnei - Eroilor) va fi finalizată abia la sfârşitul primului semestru al anului viitor, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Termenul este astfel devansat cu mai bine de jumătate de an faţă de ultima estimare anunţată de autorităţi, anunţă News.ro.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 15:13
O nouă amânare la metroul din Drumul Taberei. Ministrul Transporturilor: Termenul realist este finalul primului semestru al anului viitor

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014. Termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autorităţile susţinând că lucrările vor fi terminat la finalul anului 2017, potrivit News.ro

”Termenul realist, pe care domnul director îl ştie şi ştie cum lucrăm, este finalul semestrului unu din 2018”, a afirmat Răzvan Cuc vineri, întrebat când va fi funcţional tronsonul Râul Doamnei-Eroilor.

Cuc spune că a fost totodată scoasă la licitaţie achiziţionarea sistemului de siguranţă-automatizare pentru Magistrala 5.

Ministrul Transporturilor a participat vineri la inaugurarea staţiilor de metrou Laminorului şi Străuleşti, din cadrul Magistralei 4.

”În momentul de faţă se lucrează pe Magistrala 5 şi în zona Orizont sunt finalizate lucrările, în zona Favorit, Drumul Taberei 34 – în lunile iunie-iulie ale acestui an”, a declarat, la rândul său, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, prezent la eveniment.

Metrorex, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din Capitală, a lansat luna aceasta licitaţia pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului pe Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei (Râul Doamnei- Eroilor), valoarea estimată a contractului fiind de 143,75 milioane lei (31,6 milioane euro), fără TVA.

Potrivit anunţului postat pe platforma electronică de licitaţii publice, termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 aprilie 2017, ora 16:00, iar data limită de evaluare a ofertelor este 22 mai, ora 18.00.

Companiile care depun oferte trebuie să îndeplinească criterii stricte, precum realizarea unei cifre de afaceri anuale de minimum 135 milioane lei pentru ultimele trei exerciţii financiare disponibile (2013, 2014, 2015) şi realizarea de instalaţii de siguranţă şi automatizare a traficului cu o valoare cumulată de cel puţin 70 milioane lei.

Proiectul Magistrala 5 de metrou – Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de 7 kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.

Constructorul secţiunii Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 este Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România).

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...