INS: Managerii din România se aşteaptă la creşterea afacerilor în toate sectoarele până în iunie.

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a activităţii în industrie, construcţii, servicii şi comerţ în perioada aprilie-iunie, la o creştere a preţurilor în comerţ şi în construcţii şi la angajări în sectorul construcţiilor, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 07:02
INS: Managerii din România se aşteaptă la creşterea afacerilor în toate sectoarele până în iunie.

Datele arată unele modificări faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii martie, când managerii estimau scăderea numărului de locuri de muncă în comerţ.

În intervalul aprilie-iunie, cel mai mic sold conjunctural este în industria de prelucrare, +16%, în scădere faţă de cel din raportul anterior (+19%).

„Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra tendinţă de creştere accentuată (sold conjunctural +62%)”, se arată în raportul INS.

Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

Managerii au aşteptări optimiste în privinţa activităţii din construcţii, cu un sold conjunctural de +38%, faţă de +32% în raportul precedent, situaţie obişnuită în perioada primăverii, când activitatea din construcţii creşte semnificativ.

În servicii, activitatea economică este aşteptată să înregistreze o creştere sensibilă, soldul fiind +17% (faţă de +10% în raportul anterior).

Managerii prevăd creşteri uşoare ale numărului de angajaţi în industrie, servicii şi comerţ şi un avans mai puternic în construcţii.

Astfel, în comerţ se aşteaptă o creştere uşoară a numărului de salariaţi, cu un sold conjunctural de +5% (-18% în raportul anterior). În construcţii, aşteptările s-au menţinut bune, cu un sold conjunctural de +16% (+10% în raportul precedent).

În industrie şi în servicii sunt estimate creşteri moderate ale personalului, cu solduri conjuncturale de +3%, respectiv +4%.

Ancheta Institutului Naţional de Statistică mai arată că managerii se aşteaptă la o creştere a preţurilor în toate sectoarele. Cea mai mare creştere de preţuri este aşteptată în comerţ, sold conjunctural +14%, şi în construcţii (+10%).

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...