Wolfgang Schaeuble va decide dacă rămâne ministru de Finanţe, după alegerile din septembrie

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat luni că răspunsul la întrebarea dacă va rămâne sau nu în funcţie după alegerile parlamentare din 24 septembrie va fi dat după vot, informează Reuters.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 18:19
Wolfgang Schaeuble va decide dacă rămâne ministru de Finanţe, după alegerile din septembrie

Veteranul de 74 de ani din Cabinetul condus de Angela Merkel a participat luni la Munchen la o reuniune anuală a consultanţilor fiscali, ocazie cu care a fost întrebat dacă va participa şi la reuniunea de anul viitor, tot în calitate de ministru de Finanţe. Schaeuble, care deţine portofoliul Finanţelor din 2009, a răspuns: ‘Vom aborda întrebarea ce se întâmplă după alegeri după încheierea alegerilor. Putem spune de pe acum că vom preda un minister în ordine ‘.

Potrivit celor mai recente sondaje, conservatorii lui Angela Merkel au un avans considerabil în faţa principalilor rivali, social democraţii, însă cu toate acestea vor fi nevoiţi să formeze o coaliţie cu cel puţin un alt partid. În cadrul guvernelor de coaliţie, fiecare dintre partidele care formează coaliţia ocupă anumite ministere.

Potrivit unui sondaj realizat de Emnid, conservatorii sunt creditaţi cu 38% din intenţiile de vot în timp ce social democraţii au pierdut un punct fiind cotaţi la 25% din intenţiile de vot.

Germania a înregistrat anul trecut cel mai ridicat excedent bugetar de la reunificarea ţării, în 1990. Potrivit datelor oficiale, Guvernele federale, de stat şi locale, au acumulat în 2016 un excedent bugetar ce totalizează 23,7 miliarde de euro, faţă de un plus de 19,4 miliarde de euro în 2015. Este al treilea an consecutiv în care se înregistrează surplus, pe fondul accelerării creşterii economiei, majorării veniturilor din taxe şi al şomajului scăzut.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...