Tudose: Ne lipseşte o creştere viguroasă a investiţiilor şi a veniturilor la buget

România se află într-un moment economic bun, dar are nevoie de 'o creştere viguroasă' a investiţiilor şi a veniturilor la buget, a declarat joi premierul desemnat Mihai Tudose, în plenul reunit al Parlamentului.
Economica.net - J, 29 iun. 2017, 13:59
Tudose: Ne lipseşte o creştere viguroasă a investiţiilor şi a veniturilor la buget

‘România se află într-un moment economic bun. Avem creştere economică, avem creştere a industriei, avem creştere a veniturilor, o creştere a consumului. Ceea ce ne lipseşte e o creştere viguroasă a investiţiilor şi o creştere a veniturilor la buget. Pentru acest lucru îmi place să cred că am fost adus în fruntea acestui Guvern, pentru a împrospăta atitudinea pe care Guvernul o are faţă de investiţii şi (…) investitori’, a spus Tudose.

Premierul desemnat a precizat că i s-a încredinţat ‘o sarcină grea’, aceea de a realiza un nou Guvern al coaliţiei PSD – ALDE.

‘E un moment politic, pe care probabil viitorul îl va explica mai bine decât putem noi acum. (…) Vă asigur că nu există alte obiective în ceea ce mă priveşte decât implementarea programului de guvernare şi recuperarea întârzierilor apărute pe parcurs’, a afirmat Tudose.

El a spus că va da ‘un impuls’ în special investiţiilor şi creşterii veniturilor la buget, iar Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare va deveni operaţional în scurt timp.

‘Am fost propus în această funcţie de către preşedintele Liviu Dragnea, acceptat de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru a da un impuls în special investiţiilor şi creşterii veniturilor la buget şi nu vreau să înşel încrederea acordată. Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare, unul dintre cele mai puternice instrumente investiţionale ale acestui program, este gata de ceva timp. Ca ministru al Economiei, m-am ocupat de construcţia lui. Acum fondul va deveni operaţional în cel mai scurt timp şi acesta va reprezenta un semnal foarte puternic dat de România mediului de afaceri intern şi internaţional’, a arătat Tudose.

Potrivit acestuia, vor fi luate măsuri şi pentru creşterea eficienţei ANAF.

‘Un alt obiectiv mai important al Guvernului, după primele şase luni de guvernare, este creşterea încasărilor bugetare, în condiţiile unei creşteri economice susţinute şi a creşterii investiţiilor. Vor fi luate foarte rapid măsuri pentru creşterea eficienţei ANAF’, a adăugat Tudose.

El a precizat că pentru a fi continuată creşterea economică este nevoie de investiţii în infrastructură.

‘România a avut în primul trimestru al anului 2017 o creştere economică mult peste media europeană. Pentru a continua acest trend este nevoie de investiţii în infrastructură, dar şi de investitori străini. Vă asigur că vom face investiţiile şi vă asigur că vom avea şi investitorii. Un alt capitol în care trebuie să continuăm să lucrăm intens este cel al fondurilor europene’, a menţionat premierul desemnat.

De asemenea, Tudose a arătat că Guvernul va aplica legea salarizării unitare, care va avea ‘un impact multianual la nivel bugetar, dar şi un impact social foarte important’.

‘Sunt o mulţime de urgenţe pentru acest Guvern, de la industrie la agricultură, de la infrastructură la taxe, de la sănătate la educaţie’, a mai afirmat Mihai Tudose.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a ordonat o investigație asupra marilor companii petroliere, pe motiv că nu scad prețurile la carburanți, deși petrolul s-a ieftinit
Trump a ordonat o investigație asupra marilor companii petroliere, pe motiv că nu scad prețurile la carburanți, deși ...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a ordonat o investigație asupra marilor companii energetice, acuzându-le că „îi taxează excesiv” pe șoferi prin faptul că nu reduc......
Noi obligații de informare a clienților pentru instalatorii de aer condiționat, va fi lege europeană
Noi obligații de informare a clienților pentru instalatorii de aer condiționat, va fi lege europeană
Instalatorii de aparate de aer condiționat vor fi obligați să le comunice clienților cât de eficiente energetic sunt ...
Binance speră să obţină licenţa pentru a opera în Europa
Binance speră să obţină licenţa pentru a opera în Europa
Platforma de schimb de criptomonede Binance intenţionează să rămână în Uniunea Europeană şi va încerca din nou ...
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Flancului Estic, în Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Flancului Estic, în Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan va participa joi la cea de a doua reuniune a Summitului Flancului Estic (Formatul Helsinki), care ...