Guvernatorul BNR: Este foarte greu ca nişte neiniţiaţi să descopere roata în materie de activitate bancară

România nu este ţara unde s-a născut banking-ul şi este foarte greu ca nişte neiniţiaţi să descopere roata în materie de activitate bancară, a afirmat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-un briefing de presă, făcând trimitere atât la Legea privind creditele în franci elveţieni, cât şi la Legea dării în plată.
Economica.net - vin, 04 aug. 2017, 18:20
Guvernatorul BNR: Este foarte greu ca nişte neiniţiaţi să descopere roata în materie de activitate bancară

‘Aud şi eu pe la televizor vrute şi vrute. Două precizări vreau să fac. În urmă cu un an-doi se vorbea despre faptul că Polonia vrea să adopte o lege privind creditele în franci elveţieni. Nu a fost adoptată nici până în prezent. Îmi pare rău că niciunii dintre dvs. (mass-media – n. r.) nu aţi sesizat că au trecut doi ani de zile de când s-a spus că, gata, de mâine, Polonia adoptă legea privind creditele în franci elveţieni. A adoptat, în schimb, Croaţia şi este în stare de conflict cu Uniunea Europeană şi plăteşte pentru asta. Un lucru important de avut în vedere, apropo de iniţiative legislative’, a precizat Isărescu.

Oficialul BNR a menţionat, totodată, că, la ora actuală, circa 6.000 de debitori ai băncilor sunt protejaţi de Legea dării în plată, şi nu 600.000, cum s-a vehiculat în spaţiul public.

‘Mai reţinem şi faptul că s-a vorbit de 600.000 de debitori ai băncilor care ar fi protejaţi de Legea dării în plată, cum am auzit. Vorbim de nici 6.000 de debitori şi cred mai bine au fost protejaţi cei care au intrat în negocieri bilaterale cu băncile şi au ajuns la soluţii de compromis, lucru pe care noi l-am sugerat de la început. Este foarte greu ca nişte neiniţiaţi să descopere roata în materie de activitate bancară. Nu este România ţara unde s-a născut banking-ul şi unde avem mari specialişti în domeniul bancar. Mai ţineţi minte poveştile de anul trecut, că toată Europa se va lua după noi? Nu s-a luat nimeni din Europa după noi’, a punctat guvernatorul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
Un număr de 533 de întreprinderi publice, reprezentând 28,5% din total, nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, conform unei note de informare aprobate vineri de......
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate ...
Ministerul Energiei a efectuat, în 2026, plăţi de peste 332,32 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanţate ...
Washingtonul avertizează Cehia să aloce mai mulți bani pentru Apărare
Washingtonul avertizează Cehia să aloce mai mulți bani pentru Apărare
Statele Unite au transmis vineri Republicii Cehe că trebuie să aloce mai mulţi bani pentru Apărare, pentru a atinge ţintele ...
Alexandru Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST, destinat finanțării companiilor românești
Alexandru Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST, destinat finanțării companiilor ...
Banca de Investiţii şi Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuţie de 100 de milioane de euro la RoBOOST, ...