Ministrul Economiei: Gândim judeţul Dâmboviţa ca un hub al industriei de apărare din România

Judeţul Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România, după ce la Moreni urmează să se demareze proiectul cu corporaţia germană Rheinmetall, în domeniul tehnologiei militare, prin care se va produce un nou transportor blindat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, ministrul Economiei, Mihai Fifor.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 13:30
Ministrul Economiei: Gândim judeţul Dâmboviţa ca un hub al industriei de apărare din România

”La Moreni, ducem un proiect foarte ambiţios şi nimeni nu îşi permite în momentul de faţă să nu analizeze toate componentele ce ţin de dezvoltarea acestui proiect (…). Am ales să aducem aici colaborarea cu Rheinmetall, putea fi dusă oriunde în altă parte în ţară, dar am ales Moreni pentru că e o uzină care are multă experienţă în zona aceasta de transportoare şi, în afară de asta, am mai spus, noi gândim Dâmboviţa ca un hub pe industria de apărare din România. Vom vedea în perioada imediat următoare, mă refer la o săptămână, maximum două, cum construim proiectul în ansamblul său, cu management, cu societate mixtă etc”, a precizat Fifor.

Uzina Automecanică Moreni din judeţul Dâmboviţa şi furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat, în luna iunie, actul constitutiv al societăţii mixte Romanian Military Vehicle Systems, noua societate urmând să fabrice transportorul blindat 8×8.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, la Târgovişte, că Ministerul Economiei trebuie să se implice activ în procesul de înzestrare a Armatei Române, în acord cu dorinţa Ministerului Apărării Naţionale de a colabora cu fime româneşti din industria de profil

”Dezvoltarea industriei naţionale de apărare atrage după sine şi crearea de noi locuri de muncă, dar cel mai important beneficiu este faptul că dezvoltarea economică reprezintă principala soluţie pentru securitatea naţională”, a spus Ţuţuianu.

Miniştrii Adrian Ţuţuianu şi Mihai Fifor au fost prezenţi, joi, la cele trei societăţi din industria de armament din judeţul Dâmboviţa: Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti şi Automecanica Moreni. Cele trei societăţi funcţionează ca filiale ale ROMARM, companie naţională cu capital 100% al statului român prin Ministerul Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor......
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...