Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel record în iulie

Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel lunar record în iulie, de 74,02 milioane de tone, în creştere cu 10,3% faţă de perioada similară din 2016, oţelăriile continuând să-şi majoreze producţia chiar dacă autorităţile de la Beijing au intensificat războiul împotriva poluării, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 14 aug. 2017, 08:31
Producţia de oţel a Chinei a atins un nivel record în iulie

Datele prezentate luni de cel mai mare producător mondial de oţel sporesc temerile privind supracapacitatea de producţie de pe piaţă, în timp ce în alte state activitatea în acest sector încetineşte în timpul lunilor de vară, când se reduce activitatea în sectorul construcţiilor din cauza căldurii.

În iunie, producţia s-a situat tot la un nivel lunar record, de 73,23 milioane de tone, în timp ce în primele şapte luni din 2015 producţia de oţel a totalizat 491,55 milioane de tone, în creştere cu 5,1% faţă de perioada similară din 2016, a anunţat luni Oficiul naţional de Statistică.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană (CE) a introdus taxe antidumping de până la 28,5% pentru anumite tipuri de oţel rezistente la coroziune din China, după ce în urma investigaţiei lansate în urmă cu opt luni s-a descoperit că produsele beneficiau de subvenţii ilegale din partea autorităţilor de la Beijing.

Decizia CE vine în urma unei plângeri de la Asociaţia europeană a producătorilor de oţel, Eurofer, printre ai cărei membri se află ArcelorMittal, ThyssenKrupp şi Tata Steel Europe.

Importurile de oţel rezistente la coroziune din China au urcat cu 45% anul acesta şi reprezintă 51% din totalul importurilor UE pentru acest tip de produse, arată datele băncii de investiţii Jefferies.

‘Cum Voestalpine, Thyssenkrupp şi ArcelorMittal au cea mai mare expunere la oţelul galvanizat (rezistent la coroziune), anunţul CE este un catalizator pozitiv pentru majorarea cotei pe piaţa internă şi a marjei de profit’, apreciază analiştii de la Jefferies.

Executivul comunitar a efectuat o investigaţie în numele celor 28 de state membre şi a descoperit că firmele chineze au beneficiat de împrumuturi preferenţiale pe termen lung de la băncile de stat, de deduceri fiscale şi dreptul de a folosi terenurile industriale.

Te-ar mai putea interesa și
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una care să contribuie activ la dezvoltarea ei?
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una ...
Piața de capital traversează o perioadă în care rolul său în economie devine mai important decât oricând. Nu mai vorbim doar despre mecanisme de finanțare pentru companii sau despre......
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
Un număr de 533 de întreprinderi publice, reprezentând 28,5% din total, nu au depus la timp situaţiile financiare aferente ...
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate ...
Ministerul Energiei a efectuat, în 2026, plăţi de peste 332,32 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanţate ...
Washingtonul avertizează Cehia să aloce mai mulți bani pentru Apărare
Washingtonul avertizează Cehia să aloce mai mulți bani pentru Apărare
Statele Unite au transmis vineri Republicii Cehe că trebuie să aloce mai mulţi bani pentru Apărare, pentru a atinge ţintele ...