Juncker promite să acorde o importanţă deosebită României anul viitor

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras atenţia, în discursul despre starea Uniunii rostit miercuri, că “Uniunea trebuie să facă un salt democratic în faţă” şi a îndemnat la o dezbatere în acest sens, precizând că urmează să îi acorde o importanţă deosebită României anul viitor, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 13 sept. 2017, 11:55
Juncker promite să acorde o importanţă deosebită României anul viitor

“Cred că, în lunile următoare, ar trebi să implicăm Parlamentele naţionale şi societatea civilă, la niel national, regional şi local, mai mult în munca privind viitorul Europei”, a precizat el, amintind că, în ultimii trei ani, membri ai CE au vizitat Parlamentele din statele membre de peste 650 de ori. “De asemenea, ei au dezbătut în peste 300 de Dialoguri Cetăţeneşti interactive, în peste 80 de oraşe şi orăşele din cele 27 de state membre”, a afirmat Juncker, conform News.ro.

“Însă putem face mai mult. De aceea susţin indeea preşedintelui Macron de a organiza convenţii democratice în Europa, în 2018. Pe măsură ce dezbaterea se intensifică, voi da personal o atenţie deosebită Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României, în 2018. Aceste ţări vor sărbători a 100-a lor aniversare”, a declarat preşedintele CE.

El a insistat că, “cei care vor să modeleze viitorul continentului nostru, ar trebui să înţeleagă bine şi să onoreze istoria noastră comună. Aceasta include cele patru ţări – Europa nu ar fi întreagă fără ele”.

Discursul despre ”starea Uniunii” Europene a fost instaurat prin Tratatul de la Lisabona. Cu această ocazie, începând din 2010 încoace, preşedintle în funcţie al Comisiei Europene se adresează eurodeputaţilor, în faţa cărora prezintă bilanţul anului trecut şi liniile directoare ale acţiunii sale în anul următor.

Această reuniune, stabilită în septembrie, marchează totodată începerea sesiunii parlamentare europene.

La 14 seprembrie, la o zi după discurs, Juncker se întâlneşte în direct, pe YouTube, cu cetăţeni europeni, pentru a le răspunde la întrebări.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...