Comisia Europeană vrea schimbarea regulilor Schengen şi crearea unui serviciu de informaţii al UE pentru combaterea terorismului

Comisia Europeană va prezenta la sfârşitul acestei luni o propunere de modificare a regulilor ce privesc spaţiul de liberă circulaţie Schengen pentru a le adapta noilor provocări, scrie cotidianul El Pais după desfăşurarea joi a Consiliului UE pentru justiţie şi afaceri interne (JAI).
Economica.net - vin, 15 sept. 2017, 16:45
Comisia Europeană vrea schimbarea regulilor Schengen şi crearea unui serviciu de informaţii al UE pentru combaterea terorismului

Iniţiativa survine la scurt timp după ce cinci state europene, inclusiv Franţa şi Germania, au cerut celorlalte ţări membre ale spaţiului Schengen să accepte posibilitatea extinderii de la doi la patru ani a controalelor excepţionale ce pot fi instituite la frontierele interne.

Riscurile teroriste par să-i fi convins în final pe responsabilii Comisiei Europene să se gândească la noi reguli pentru funcţionarea spaţiului Schengen. Comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, a admis că actualele norme prezintă unele carenţe ce fac dificilă combaterea terorismului. Totuşi, el a adăugat că nu va da un cec în alb pentru orice introducere temporară a controalelor la frontierele interne.

În acest context, Avramopoulos a amintit că în luna noiembrie trebuie să înceteze respectivele controale pe care Austria, Danemarca, Germania, Norvegia (care nu este membră a UE, dar face parte din Schengen) şi Suedia le-au instituit la frontierele interne nu din cauza riscurilor teroriste, ci pentru a controla mai bine migraţia ilegală.

Deşi nu s-a regăsit pe agenda reuniunii JAI desfăşurată joi la Bruxelles, reforma spaţiului Schengen a fost totuşi discutată, notează El Pais. Franţa şi Danemarca, două dintre ţările care au prezentat o iniţiativă comună pentru a extinde până la patru ani controalele la frontierele interne, şi-au susţinut această idee în dezbatere. Conform aceluiaşi cotidian, aceste ţări împreună cu Germania, Austria şi Norvegia mizează pe sprijinul – sau măcar pe lipsa opoziţiei – majorităţii statelor membre pentru promovarea acestei iniţiative.

‘Ştim că teroriştii de la Barcelona au trecut prin Franţa. Trebuie să găsim o modalitate de a continua să controlăm frontierele’, a declarat în faţa jurnaliştilor ministrul francez de interne Gérard Collomb.

Şi omologul său german Thomas de Maiziere a subliniat că ‘atât timp cât frontierele externe ale UE nu sunt suficient de sigure, va exista necesitatea unor controale interne la frontiere’.

Pe de altă parte, comisarul Avramopoulos a anunţat că va propune în luna octombrie crearea unei unităţi europene de informaţii pentru a răspunde ameninţării teroriste, cu obiectivul de a îmbunătăţi schimburile de date despre terorişti şi combatanţi străini, el comparând acest viitor serviciu secret european cu CIA-ul american.

Ideea creării unei astfel de structuri europene de informaţii a fost avansată şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său de miercuri despre stare Uniunii, în care a pledat pe ansamblu pentru aprofundarea integrării europene şi a sporirii rolului instituţiilor comunitare în detrimentul autorităţilor naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...