Om de afaceri: Este nevoie de un lanţ de magazine al producătorilor agroalimentari pe piaţa românească

Uneori, alimentele produse de fabricile din România ajung în magazine la un preţ chiar dublu faţă de preţul de fabrică, astfel încât este nevoie de un lanţ de magazine al producătorilor agroalimentari de pe piaţa românească, a declarat pentru News.ro Ahmed Mrad, proprietarul fabricii de conserve MGC Topoloveni.
Economica.net - J, 12 oct. 2017, 07:48
Om de afaceri: Este nevoie de un lanţ de magazine al producătorilor agroalimentari pe piaţa românească

Acesta afirmă că sunt ţări europene în care statul vine în sprijinul producătorilor locali, creând spaţii de desfacere pentru aceştia.

Şi producătorii agroalimentari din România simt nevoia unui astfel de sprijin, cum ar fi un lanţ de magazine în care să îşi poată vinde marfa în cantităţi industriale, de „un Dedeman” al producătorilor agroalimentari, afirmă Ahmed Mrad.

Astfel, nu doar producătorii ar avea beneficii, dar şi consumatorii, care ar putea să-şi cumpere alimente la un preţ mai mic, precizează omul de afaceri.

„Noi, producătorii agroalimentari, nu avem o reţea proprie de desfacere. Ar fi binevenită. Ar fi nevoie de un Dedeman al producătorilor agroalimentari. Unele dintre produse ajung pe rafturile magazinelor la preţuri mult mai mari decât cele de producţie, chiar duble. Şi nu este vorba tot timpul de intermediari, întrucât nu sunt mereu intermediari. Magazinele stabilesc preţul de vânzare la raft”, a precizat Ahmed Mrad pentru News.ro.

Proprietarul MGC Topoloveni spune că autorităţile locale îşi pot aduce sprijinul cesionându-şi terenurile pentru astfel de magazine.

O altă provocare pentru MGC Topoloveni este şi lipsa forţei de muncă.

„Găsim greu mână de lucru. Românii aleg să lucreze în afara ţării, iar procedura de a angaja forţă de muncă străină este anevoioasă. Unii dintre salariaţii noştri fac naveta chiar şi de la 40-60 km”, afirmă Ahmed Mrad.

Pentru acest an, estimează afaceri de 20 milioane euro, cu 30% în creştere faţă de anul trecut, ca urmare a diversificării gamei de produse, extinderii capacităţii de producţie şi extinderii pieţei de desfacere în România şi străinătate.

MGC Topoloveni are o producţie anuală de peste 7.500 de tone de alimente pregătite, iar capacitatea sa depăşeşte 15.000 tone anual.

„Fabrica exportă în Belgia, Olanda, Germania, Anglia, Spania, Italia, Suedia şi Danemarca, ţări în care urmărim în continuare să ne extindem”, adaugă el.

Recent, compania a finalizat o investiţie de 900.000 euro într-o nouă secţie de semipreparate.

„Investiţia a fost făcută şi ca urmare a creşterii cererii de produse semipreparate din Occident”, punctează Ahmed Mrad.

Cea mai mare provocare, spune acesta, este că trebuie să facă faţă concurenţei din partea brandurilor de import.

Ahmed Mrad s-a stabilit acum 37 de ani în România, unde a învăţat medicină şi chirurgie plastică.

Cu o pasiune pentru gastronomie, moştenită din cultura libaneză din care provine, şi ataşat de obiceiurile şi tradiţiile româneşti, după 2002 s-a implicat în dezvoltarea fabricii de conserve de la Topoloveni.

„Când am preluat fabrica, era în lichidare, avea un singur angajat şi câteva utilaje vechi. De atunci, am investit în retehnologizare şi automatizare, deschiderea de noi secţii şi acum avem peste 250 de angajaţi”, a precizat Ahmed Mrad.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria - Pragul sărăciei va crește la 443 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2027. Aproximativ 1,37 milioane de bulgari, adică 21,2% din populația țării, au venituri sub acest nivel....
De ce designul și sunetul contează în jocurile de casino
De ce designul și sunetul contează în jocurile de casino
Un joc de casino nu este definit doar de reguli și de modul în care sunt generate rezultatele. Culorile, simbolurile, animațiile ...
SUA suferă de o penurie de muniţie din cauza războiului din Iran. Ce a anunţat Pentagonul
SUA suferă de o penurie de muniţie din cauza războiului din Iran. Ce a anunţat Pentagonul
Departamentul Apărării al SUA a recunoscut, într-un raport publicat luni, o "penurie" de muniţii legată de războiul ...
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Stațiile de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol vând acum motorina premium la același preț cu motorina ...