La fiecare 1.000 de euro câştigată la PIB creştem inegalitatea veniturilor – INCSMPS

Avansul economic este asociat, în România, cu o creştere a inegalităţilor veniturilor şi a inegalităţilor de distribuţie, a declarat vineri Cătălin Ghinăraru, secretar ştiinţific, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS).
Economica.net - vin, 27 oct. 2017, 11:24
La fiecare 1.000 de euro câştigată la PIB creştem inegalitatea veniturilor - INCSMPS

‘Noi am avut creşteri foarte importante la produsul intern brut şi la produsul intern brut pe locuitor. Ce se întâmplă la fiecare mie de euro câştigată la PIB per locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare? Se reduce inegalitatea veniturilor sau creşte inegalitatea veniturilor? Observăm că atunci când creştem pe fiecare 1000 de euro noi creştem inegalitatea veniturilor. La noi creşterea economică este destul de neprietenoasă din acest punct de vedere. Deci la noi creşterea economică este asociată cu o creştere a inegalităţilor veniturilor şi o creştere a inegalităţilor de distribuţie’, a spus Cătălin Ghinăraru, la conferinţa ‘Creşterea favorabilă incluziunii sociale – provocări şi oportunităţi’.

Acesta a precizat că în Franţa la fiecare 1.000 de euro câştigată la PIB se reduce inegalitatea, iar în Germania inegalitatea veniturilor se menţine constantă. Cătălin Ghinăraru a menţionat că România se află în aceeaşi ligă cu ţări precum Grecia sau Spania.

Potrivit acestuia, indicele de inegalitate Gini a înregistrat o volatilitate în România, iar în perioada criză inegalitatea veniturilor a scăzut prin comprimarea veniturilor.

‘Atunci când am avut venituri mai mici în România, aceasta trebuie spus foarte clar cu riscul de a supăra pe oricine, noi am aplicat politici de devalorizate internă brutale, extrem de brutale. La noi nu s-au aplicat stabilizatori automaţi ca în alte state ale Uniunii Europene. Noi am aplicat brutal, am redus salarii, am redus pensii şi atunci a scăzut inegalitatea veniturilor pentru că au scăzut veniturile’, a afirmat Cătălin Ghinăraru.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...