România a pierdut fonduri europene de 33,8 de milioane de euro dedicate agriculturii

Comisia Europeană a exclus de la finanţare cheltuieli în valoare de peste 33,8 de milioane de euro efectuate de România în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală  (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă FEGA. 
Economica.net - D, 12 nov. 2017, 21:03
România a pierdut fonduri europene de 33,8 de milioane de euro dedicate agriculturii

România a pierdut aproximativ 33,8 de milioane de euro din fondurile dedicate sectorului agricol prin FEADR, instrumentul prin care se acordă bani nerambursabili de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru agricultură şi Fondul European de Garantare Agricolă FEGA  (plăţi directe), se arată într-o decizie de punere în aplicare a Comisiei Europene din 8 noiembrie, publicată în Monitorul Oficial al UE.

Decizia, care a afectat mai multe state membre, printre care Bulgaria, Germania, Grecia sau Franţa vine urmare a unor nereguli depistate de Comisie în urma controalelor efectuate. „În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii.Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte din cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR.”, se arată în documentul citat.

În cazul României, au fost depistate erori în patru situaţii distincte. Două dintre ele vizează ajutoare directe decuplate în valoare de 11,8 şi 3,1 milioane de euro, acordate în 2014 şi respectiv 2015 şi pentru care s-au constatat „deficiențe privind controalele la fața locului”.

De asemenea, au fost excluse de la plată sume în valoare de 7,6 milioane de euro şi respectiv 14,3 milioane de euro acordate fermierilor în 2013,  pe motiv că ” populația (de animale n.red) neinclusă în IACS-Sistemul Integrat de Administrare si Control”.

În total, Comisia a exclus de la finanţare cheltuieli în valoare de peste 287,8 milioane de euro din fonduri FEGA şi 119,7 milioane de euro din fonduri FEADR.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la cererea de plată 5 din PNRR
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la ...
Executivul a analizat, joi, o notă privind stadiul îndeplinirii Sarcinii de Guvern referitoare la transmiterea documentelor în vederea depunerii Cererii de Plată nr. 5 din PNRR, Ministerul......
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în prezent 9.504 de salariaţi, iar 800 vor fi disponibilizaţi în cadrul ...
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 802,2 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în ...