Comisia de buget-finanţe: Prin contul TVA se vor putea achita către stat şi alte obligaţii fiscale

Membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei au adoptat, în şedinţa de luni, un amendament la propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split, potrivit căruia, prin contul TVA, se pot achita şi alte obligaţii fiscale către stat.
Economica.net - lun, 04 dec. 2017, 13:25
Comisia de buget-finanţe: Prin contul TVA se vor putea achita către stat şi alte obligaţii fiscale

Amendamentul a fost propus de Camera Consultanţilor Fiscali şi a fost adoptat cu unanimitate.

Propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split ar putea să intre miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, dacă membrii Comisiei de buget-finanţe vor emite un raport în şedinţa de luni.

Senatul a adoptat, pe 31 octombrie, proiectul de Lege de aprobare a ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, care se va aplica companiilor aflate în insolvenţă sau înregistrează întârzieri la plata TVA. Proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA a fost adoptat cu 54 de voturi „pentru” şi 45 „împotrivă”.

Te-ar mai putea interesa și
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind de procesoare avansate Nvidia supuse restricţiilor americane la export,......
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte ...
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...