Protest al transportatorilor împotriva Uber, pe 13 decembrie, în faţa Guvernului – COTAR

Până în 5.000 de transportatori vor protesta miercuri, 13 decembrie, în faţa Guvernului, împotriva pirateriei şi concurenţei neloiale, a anunţat luni Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), scrie News.ro.
Economica.net - lun, 11 dec. 2017, 08:30
Protest al transportatorilor împotriva Uber, pe 13 decembrie, în faţa Guvernului - COTAR

Miercuri, 6 decembrie, COTAR a anunţat că a obţinut autorizaţie pentru organizarea unor proteste, în 13 decembrie, în Bucureşti şi în toate marile oraşe din ţară, scrie News.ro.

”Miercuri, 13 decembrie, până în 5.000 de transportatori de persoane vor protesta în faţa sediului Guvernului şi alţi peste 30.000 în toate marile oraşe din ţară (Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacau, Craiova, Constanta etc.), între orele 09.00-20-00”, se arată în comunicatul publicat luni.

Patronatul acuză autorităţile statului că tolerează pirateria în domeniul transporturilor.

”Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit „uberizare” – fenomen tolerat şi susţinut de guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri. Acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale”, se arată în comunicat.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat recent, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, „concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie”.

Uber a reacţionat la decizia primarului general al Capitalei de a interzice toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității instituționale în procesul de alegeri
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității ...
Înainte de orice, cred că este important să spun lucrurile cât se poate de clar: lucrez pentru Freedom24, brokerul european de retail al Freedom Holding Corp., grup financiar internațional......
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare bugetară. Banii pentru motorină, în pericol
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare ...
Agricultura are nevoie de cel puțin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârșitul ...
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut uşor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă ...
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Producătorii agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea soarelui au fost grav afectate ...