Comisia Europeană, „îngrijorată” de evoluţiile recente din România, cere Parlamentului să regândească modificările din justiţie

Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din justiţie.
Economica.net - mie, 24 ian. 2018, 11:59
Comisia Europeană,

‘Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene’, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, publicată pe site-ul Comisiei.

‘O condiţie esenţială pentru a putea renunţa treptat la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este ca progresele realizate până acum în cadrul acestuia să fie ireversibile’, se atrage atenţia în declaraţie.

‘În cel mai recent raport privind mecanismul, din noiembrie 2017, Comisia a subliniat faptul că Guvernul şi Parlamentul ar trebui să asigure transparenţa totală a procesului legislativ privind legile justiţiei şi să ţină seama în mod corespunzător de consultările desfăşurate în cadrul acestuia. De asemenea, Comisia a precizat că un proces în care independenţa sistemului judiciar şi punctul de vedere al acestuia sunt apreciate şi luate în considerare în mod corespunzător şi în care se ţine seama de avizul Comisiei de la Veneţia reprezintă o condiţie prealabilă pentru sustenabilitatea reformelor şi este un element important în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de referinţă stabilite prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Poziţia Comisiei a fost susţinută de statele membre în cadrul concluziilor Consiliului adoptate în decembrie 2017’, continuă declaraţia.

Comisia Europeană atrage de asemenea atenţia că, ‘potrivit ultimului raport privind MCV, legile justiţiei reprezintă un test important cu privire la măsura în care interesele legitime ale părţilor interesate din sistemul judiciar şi ale altor părţi interesate au ocazia să fie exprimate şi sunt luate suficient în considerare în cadrul deciziilor finale’.

‘Evenimentele de până acum nu au contribuit cu nimic la rezolvarea acestor preocupări’, avertizează Juncker şi Timmermans.

‘Comisia face apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei şi să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat. Comisia îşi reafirmă disponibilitatea de a coopera şi de a sprijini autorităţile române în acest proces’, se adaugă în declaraţie.

‘Comisia avertizează din nou cu privire la pericolul regresării şi va analiza în detaliu modificările finale aduse legii justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictul de interese şi corupţia pentru a stabili impactul acestora asupra eforturilor de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de combatere a corupţiei’, se mai subliniază în finalul declaraţie.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca......
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...
Ministrul austriac al Afacerilor Europene Claudia Bauer spune că este împotriva aderării accelerate a Ucrainei la UE
Ministrul austriac al Afacerilor Europene Claudia Bauer spune că este împotriva aderării accelerate a Ucrainei la UE
Austria s-a pronunţat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru Afaceri Europene al ...
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte ...
Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole vor fi în general normale în cea mai ...