Peste 95% dintre români sunt proprietarii locuinţelor în care trăiesc. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană

Peste 95% dintre cetăţenii români erau în 2016 proprietarii caselor în care locuiau, acesta fiind cel mai mare procent de proprietari de case din rândul statelor membre UE, în timp ce în Germania mai puţin de jumătate (49,8%) dintre cetăţeni deţineau propria lor locuinţă, arată datele publicate joi de Eurostat.
Economica.net - J, 15 mart. 2018, 07:42
Peste 95% dintre români sunt proprietarii locuinţelor în care trăiesc. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană

La nivelul UE, în medie 70,6% dintre cetăţeni deţin propria lor locuinţă, în timp ce în cazul străinilor doar 30% deţin propria lor locuinţă. Pe lângă România, 95,6%, alte state unde procentul cetăţenilor care deţin propria lor casă este unul ridicat sunt: Croaţia şi Lituania, ambele cu 89,9%, şi Slovacia, 89,5%. La polul opus cel mai mic procent de cetăţeni care deţin propria lor locuinţe se regăseşte în Germania (49,8 %), Danemarca (58,6%), Austria (62%) şi Franţa (63,4%).

În cazul României, datele pe categorii de vârstă arată că în rândul persoanelor cu vârsta între 55 şi 64 de ani procentul celor care deţin propria locuinţă este chiar mai mare (98,5%) decât media naţională.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre cetăţenii români (48,8%) locuiau în 2016 în locuinţe supraaglomerate, faţă de o medie de 16,3% în UE. La polul opus, doar 1,7% dintre cetăţenii din Cipru se confruntau cu o problemă similară, la fel ca şi 2,3% dintre belgieni.

De asemenea, România se regăseşte printre cele şapte stat membre UE unde mai mult de 10% dintre cetăţeni sunt împovăraţi de costurile cu locuinţa. În anul 2016, cu această problemă se confruntau în primul rând cetăţenii din Grecia (39,6%), urmaţi de cei din Bulgaria (18,4%), Danemarca (16,3%), Germania (15,2%), România (14,1%), Marea Britanie (12,1%) şi Olanda (11,2%).

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...