Analiză: Locuinţele românilor între vis si realitate

‘În fond, câştig destul de bine’, îşi spune G.D., care are 35 de ani şi lucrează în domeniul dezvoltării tehnologice. Acum stă într-o garsonieră închiriată, dar vrea să se însoare, se gândeşte la copii şi îşi doreşte o locuinţă suficient de încăpătoare pentru viitoarea familie. Şi mai ales ar vrea ca locuinţa să fie a lui. G.D. nu are capital propriu, dar şi-a făcut socoteala că împreună cu soţia vor putea să cumpere o locuinţă cu finanţare 100% din credit.

G.D. face parte dintr-o categorie macro-comportamentală bine definită. Putem distinge patru categorii mari de locatari: 1. ‘Proprietarii stabili’, îndeosebi din case şi blocuri mai vechi sau mai noi; 2. ‘Proprietarii mobili’ care vor să treacă de la proprietatea actuală la o locuinţă mai mare sau mai mică; 3. ‘Cumpărătorii’ la prima casă, ca G.D., şi 4. ‘Chiriaşii’ care preferă sau sunt constrânşi să locuiască cu chirie. Aşteptările faţă de locuinţă diferă la cele patru categorii, dar depind şi de alţi factori ca vârsta, venitul, planurile de viaţă, situaţia financiară sau constrângerile profesionale.

Totuşi există câteva aspiraţii generice, menţionate anterior, care par să-i unească pe români, însă visurile frumoase se evaporă în faţa provocărilor cu care se confruntă majoritatea categoriilor de locatari. Potrivit cercetărilor IRSOP circa 80% din ‘Proprietarii stabili’ se luptă cu degradarea treptată a locuinţelor învechite – înlocuiesc, astupă, etanşeizează, rezugrăvesc, înnoiesc, amenajează, improvizează şi trăiesc cu grija de a avea mereu un ban pregătit pentru o nouă avarie. ‘Proprietarii mobili’ trec prin stresul costurilor suplimentare generate de schimbarea proprietăţii, iar ‘Chiriaşii’ se tem de avansul chiriei, şi caută compromisuri între chiria lunară si confortul locuinţei.

Dar ‘Cumpărătorii’ au viaţa cea mai grea. În România, cererea pentru locuinţe noi este mai mare decât oferta, ceea ce permite dezvoltatorilor să-şi dicteze efectiv condiţiile. Cumpărătorii ajung să contracteze locuinţe care nu sunt gata cu anii sau sunt livrate fără finisaje, fără utilităţi sau cu defecte mari de execuţie. Funcţionalizarea locuinţei durează o veşnicie, costurile iniţiale sunt depăşite adeseori cu mult peste aşteptările clienţilor dezarmaţi în faţa unor contracte ininteligibile şi a unor vânzători nepăsători. Pe de altă parte, mulţi cumpărători îşi fac planuri financiare riscante pe care nu reuşesc să le susţină ulterior.

Cercetarea experienţei prin care trec oamenii când vor să locuiască mai bine sugerează cel puţin două învăţăminte importante. Prima concluzie ne spune că visurile pot ruina investiţia, susţine dr. Petre Datculescu. Dorinţa de a locui ca ‘în filme’ sau de a face din locuinţă un simbol de statut împinge mulţi oameni la decizii financiare care nu pot fi susţinute. De aceea, orice cumpărător are de câştigat dacă alege cu mintea şi nu cu inima.

A doua concluzie subliniază importanţa enormă a capitalului propriu pentru toate cele patru categorii de locatari. ‘Proprietarii stabili’ vor observa că spirala reparaţiilor curente va fi mult mai suportabilă dacă omul are şi un capital economisit şi nu e nevoit să-şi consume venitul curent sau să recurgă la împrumuturi urgente. Pentru ‘Chiriaşi’, capitalul propriu poate fi o sursă de linişte dacă va vrea să schimbe sau să renunţe la chirie. ‘Proprietarii mobili’ sau ‘Cumpărătorii’ vor vedea ce mult contează să dispună de fonduri proprii atunci când tranzacţia generează cheltuieli secundare sau costuri contractuale suplimentare.

Orice om cu un venit disponibil minimal poate economisi o parte pentru îmbunătăţirea locuirii. Cercetările arată însă că economisirea informală este de regulă sporadică şi inconsecventă. De aceea mulţi oameni au fost atraşi de sistemul de economisire-creditare în scop locativ prin care participantul economiseşte o mică sumă lunară, primeşte o recompensă pentru economisire, iar la sfârşitul unui ciclu de economisire poate să-şi folosească economiile sau să ia un credit pe care apoi îl stinge mult mai uşor, pentru că o parte din credit o reprezintă economiile personale.

Riscul este întotdeauna prezent în toate deciziile de îmbunătăţire locativă, dar poate fi mult redus când există un capital propriu şi o minte raţională, a mai subliniat directorul IRSOP.