RAR: Aproape jumătate dintre vehiculele controlate în trafic, în primul semestru, erau neconforme

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat, din punct de vedere tehnic, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, în primul semestru al anului, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 20 aug. 2018, 07:48
RAR: Aproape jumătate dintre vehiculele controlate în trafic, în primul semestru, erau neconforme

Din totalul vehiculelor verificate, aproape jumătate erau neconforme, iar 1.700 prezentau pericol iminent de accidente.

De asemenea, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018, au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere.

Potrivit sursei citate, cele mai multe probleme au fost descoperite la: instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate, precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

În plus, la nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de Poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.

RAR precizează că, în situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Ciprian Ciucu a anunţat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, pe tema preluării ELCEN, susţinând că responsabilitatea......
Nicuşor Dan – întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin
Nicuşor Dan – întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei ...
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicţie de reintrare în Singapore după o anchetă. Acțiunile Nvidia, afectate de scandal
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicţie de reintrare în Singapore după o anchetă. ...
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în ...
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi ...