Votul final în Parlament privind bugetul pe 2019, programat în 15 februarie

Votul final privind bugetul pe 2019 şi bugetul asigurărilor sociale ar urma să fie dat 15 februarie, conform calendarului stabilit sâmbătă de birourile permanente ale celor două Camere, potrivit agenţiei de presă News.ro.
Economica.net - D, 10 feb. 2019, 08:04
Votul final în Parlament privind bugetul pe 2019, programat în 15 februarie

Parlmentarii au termen până luni la ora 12:00 pentru a depune amendamente, iar până la ora 14:00 va avea loc centralizarea şi gruparea amendamentelor pe ordonatori principali de credite.

De la ora 15:00, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, simultan având loc şi dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

De marţi de la ora 9:00, până miercuri la ora 14:00 vor avea loc dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, la ora 15:00 fiind aşteptată depunerea rapoartelor.

La aceeaşi oră, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului stabilesc timpii de dezbatere în plen, iar o oră mai târziu este programată să se desfăşoaare şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, dezbaterile generale şi dezbateri pe anexe.

Vineri, este programat votul final asupra bugetului în plenul Camerelor reunite.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

După aceasta, cele două proiecte urmează să fie promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat, vineri, proiectul de buget pentru acest an, aprobat în şedinţa de Guvern, care prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Bosch intenţionează să renunţe la încă 750 de angajaţi în Germania, până la finalul lui 2029, a anunţat joi furnizorul de componente auto, citând condiţiile economice dificile şi......
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Mai mulți membri ai Parlamentului European (EP) au adresat o solicitare oficială Comisiei Europene pentru a evalua dacă ...
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu produs acum un an
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu ...
MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată ...
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene se declară în favoarea unei tranziții accelerate dinspre petrol și gaze către ...