Parisul a declarat „stare de urgenţă climatică”

Autorităţile de la Paris au declarat marţi "stare de urgenţă climatică", alăturându-se numeroaselor municipalităţi din lumea întreagă care au iniţiat un demers similar sau, mai recent, Parlamentelor Regatului Unit şi cel al Irlandei, potrivit AFP, relatează Agerpres. 
Economica.net - mar, 09 iul. 2019, 12:53
Parisul a declarat

Trebuie „să îndeplinim obiectivele Acordului de la Paris”, încheiat în decembrie 2015, a pledat Celia Blauel, adjuncta pe probleme de mediu a primarului Parisului, adăugând că Parisul, „asemenea alte numeroase oraşe, declară urgenţă climatică”.

Într-un angajament adoptat cu ocazia unei şedinţe a consiliului municipal, primăria Parisului a decis înfiinţarea unei „Academii a climatului”, care îşi propune „să ofere tinerilor şi voluntarilor din domeniul climei un spaţiu de desfăşurare participativ şi educativ” şi totodată să formeze şi să sensibilizeze acest public la subiecte de mediu pe tot parcursul perioadei de şcolarizare sau să permită elaborarea unor proiecte ecologiste”.

În cadrul consiliului municipal, Parisul a adoptat înfiinţarea unui grup format din climatologi, urbanişti, sociologi, care ar putea fi consultat şi ar ocupa „un loc constat în implementarea politicilor din domeniul climei”, a adăugat Blauel.

Cu doar câteva luni înaintea alegerilor municipale, primarul Parisului, socialista Anne Hidalgo, împreună cu echipa sa sporeşte numărul proiectelor ecologiste. După transformarea în artere pietonale a străzilor de pe malurile Senei, edilul Parisului a promovat plantarea plantelor şi a legumelor pe străzi sau în alte locuri din capitală, anunţând totodată crearea „pădurilor urbane” în mijlocul oraşului pentru a lupta cu încălzirea globală şi cu efectele poluării.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat recent sintagma ”stare de urgenţă climatică” şi a anunţat la sfârşitul lunii aprilie crearea unui „Consiliu de apărare ecologică”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...