Allianz-Ţiriac – profitul operaţional a crescut cu 14%, la 99 milioane de lei, în primele nouă luni din 2019

Allianz-Ţiriac a încheiat primele nouă luni din 2019 cu prime brute subscrise pe segmentul asigurărilor non-auto în creştere cu peste 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce primele brute subscrise din asigurări de viaţă s-au majorat cu 8%, iar profitul operaţional a ajuns la 99 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 12:22
Allianz-Ţiriac - profitul operaţional a crescut cu 14%, la 99 milioane de lei, în primele nouă luni din 2019

Cele două linii de business strategice în portofoliul Allianz-Ţiriac au ajuns să genereze aproape 50% din vânzările totale aferente primelor nouă luni din acest an, în creştere de la 44% în aceeaşi perioadă din 2018.

La nivelul segmentului non-auto, principalii contributori la creştere au continuat să fie asigurările de sănătate, cu un plus de 31%, şi asigurările de proprietăţi, cu un avans de 10% faţă de primele nouă luni ale anului trecut.

Pe segmentul asigurărilor de sănătate, Allianz-Ţiriac este lider de piaţă cu aproape 150.000 de clienţi, cât populaţia unor oraşe precum Arad, Piteşti sau Sibiu.

Creşterile de pe liniile non-auto au reuşit să compenseze scăderea primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA). La nivel agregat, pe toate liniile de business, Allianz-Ţiriac a înregistrat prime brute subscrise de peste un miliard de lei, în creştere cu 3% faţă de primele nouă luni din 2018.

„Observăm în ultima perioadă o schimbare de comportament în rândul clienţilor care nu poate decât să ne bucure: asigurările de viaţă, sănătate şi locuinţă – au devenit prioritare. Eforturile susţinute pe care le-am depus de-a lungul anilor sunt astfel răsplătite, iar această schimbare pozitivă de mentalitate se simte din plin şi la nivelul portofoliului nostru. Allianz-Ţiriac se află în acest moment într-o poziţie unică în piaţa de asigurări, cu un portofoliu echilibrat şi o activitate profitabilă, care îi conferă forţa financiară pentru a absorbi cu uşurinţă potenţiale şocuri. Profitul este poliţa noastră de asigurare prin care putem oferi protecţie financiară clienţilor. O companie cu pierderi nu este ea însăşi o companie puternică şi cu atât mai puţin poate fi un punct de sprijin pentru client. La Allianz-Ţiriac, reinvestim o mare parte a profitului obţinut, pentru a ne îmbunătăţi serviciile şi pentru a permite clienţilor să rămână stăpâni pe situaţie în orice condiţii, aşa cum am făcut în mod constant în ultimii 25 de ani”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO al Allianz-Ţiriac.

Potrivit companiei, sumele plătite clienţilor sub formă de despăgubiri şi indemnizaţii au crescut cu 12%, la peste 575 milioane de lei.

Daunele acoperite de asigurările de proprietăţi au crescut cu peste 27% în primele nouă luni din 2019, fiind generate în principal de incendii şi fenomene meteo severe.

La nivelul asigurărilor auto, volumul despăgubirilor plătite a fost mai mare cu peste 5% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Acestea reprezintă două treimi din despăgubirile plătite de Allianz-Ţiriac în primele nouă luni din 2019.

O creştere semnificativă a daunalităţii a fost înregistrată şi pe segmentul asigurărilor de sănătate, cu o creştere a despăgubirilor plătite de aproximativ 56% în primele nouă luni din 2019, în condiţiile în care se observă o creştere importantă nu doar a interesului pentru achiziţionarea poliţelor de sănătate, dar şi a frecvenţei utilizării serviciilor medicale accesibile prin produse de asigurare.

Numărul clienţilor care utilizează produsele şi serviciile Allianz-Ţiriac a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni din 2019.
Asigurările auto şi de locuinţă pentru persoanele fizice au fost simplificate prin dezvoltarea unor pachete care permit clientului să aleagă mai uşor în funcţie de nevoile sale de protecţie şi de buget. Prezentarea clară şi transparentă a condiţiilor de asigurare este un alt exemplu de măsură în sprijinul clienţilor.

În acelaşi timp, rămânem conectaţi la schimbarea de comportament a consumatorilor din tânăra generaţie şi adăugăm constant noi funcţionalităţi în aplicaţia mobilă Allianz-Ţiriac Mobile. În 2019 am introdus posibilitatea de a vizualiza situaţia contului şi a evoluţiei programelor investiţionale, precum şi efectuarea de transferuri şi plăţi direct din aplicaţie pentru poliţele de asigurare de viaţă cu componentă investiţională. De asemenea, cererile de despăgubire, răscumpărările şi maturităţile pe asigurările de viaţă pot fi notificate complet digital. Lunar, în aplicaţia mobilă sunt deschise 2.000 de conturi noi.

Allianz-Ţiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare şi asigurări din lume, cu o istorie de 129 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Trump nu e un mare fan al Papei Leon. Ce spune președintele SUA despre suveranul pontif şi declarațiile acestuia în legătură cu războiul din Iran
Trump nu e un mare fan al Papei Leon. Ce spune președintele SUA despre suveranul pontif şi declarațiile acestuia în legătură ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat duminică că "nu este un mare fan" al papei Leon al XIV-lea, care cu o zi înainte susţinuse o alocuţiune virulentă împotriva războiului şi s-a......
Ungaria – Partidul de opoziţie Tisza ar urma să câştige o majoritate de două treimi în forul legislativ (rezultate parţiale)
Ungaria – Partidul de opoziţie Tisza ar urma să câştige o majoritate de două treimi în forul legislativ (rezultate ...
Partidul de opoziţie Tisza din Ungaria ar urma să obţină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate ...
Ce spune Nicușor Dan despre victoria lui Peter Magyar în Ungaria
Ce spune Nicușor Dan despre victoria lui Peter Magyar în Ungaria
Preşedintele Nicuşor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind ...
Ungaria are un nou lider. Cine este Peter Magyar, câștigătorul categoric al alegerilor, în faţa lui Viktor Orban
Ungaria are un nou lider. Cine este Peter Magyar, câștigătorul categoric al alegerilor, în faţa lui Viktor Orban
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în ...