Ministrul Fondurilor Europene: Discutăm legarea antreprenoriatului de sistemul de educaţie, prin vouchere din fonduri europene

Reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) şi cei ai Băncii Mondiale discută posibilitatea implementării antreprenoriatului în sistemul de educaţie românesc, prin intermediul unor vouchere din programele de fonduri europene destinate îmbunătăţirii resurselor umane, a declarat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş.
Economica.net - lun, 09 dec. 2019, 17:39
Ministrul Fondurilor Europene: Discutăm legarea antreprenoriatului de sistemul de educaţie, prin vouchere din fonduri europene

„Am avut o discuţie cu Tatiana (Proskuryakova – n. r.), şefa Reprezentanţei pentru România şi Ungaria a Băncii Mondiale, o discuţie foarte interesantă şi foarte aplicată pentru ceea ce ar urma să schimbăm, poate, ca paradigmă în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (program de finanţări al Comisiei Europene – n. r.). Ne-a atras atenţia că putem discuta de legarea componentei sau a ciclului educaţional, cel pe care îl urmează tinerii în cadrul studiilor, în cadrul perioadei în care-şi desfăşoară studiile la nivel de universitate sau la nivel de colegii tehnice sau pe partea de învăţământ dual, putem lega această componentă a ciclului educaţional cu componenta de antreprenoriat, printr-un sistem de vouchere, sigur, pentru cei care au abilităţi antreprenoriale. Vorbim de diversele categorii de beneficiari cu abilităţi antreprenoriale, care îşi validează aceste calităţi de business”, a afirmat Marcel Boloş, la o reuniune cu administratori de companii care au beneficiat de fonduri europene.

Ministrul a catalogat această iniţiativă drept o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte folosirea fondurilor europene pentru resursele umane.

„De ce nu, trebuie să spun că, astăzi, echipa noastră de la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, cu echipa reprezentanţilor Băncii Mondiale lucrează la această modalitate de preluare a schimbării de paradigmă şi a trecerii într-o nouă logică în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene destinate resurselor umane”, a adăugat Boloş.

Acesta le-a transmis antreprenorilor români că au datoria să se alinieze trendurilor europene de promovare a domeniilor economice cu înaltă calificare, pentru a genera valoare adăugată foarte mare.

„Am folosit acest prilej pentru a face trecerea spre următoarea perioadă de programare, adică noul ciclu bugetar european, 2021 – 2027, în care astfel de iniţiative, adică Start-Up Plus sau Start-Up Diaspora, trebuie să facă parte din preocupările noastre de viitor. Nu putem face abstracţie de trendul care urmează la nivel european. Astăzi, preocupări precum specializarea inteligentă, economie digitală, dobândirea de competenţe în domenii de înaltă calificare sunt în grija şi în preocuparea Comisiei Europene, deci şi noi avem această datorie să ne aliniem acestor trenduri care au loc la nivel european şi să promovăm, pe lângă ceea ce am făcut până acum în domeniul antreprenoriatului şi a locurilor de muncă, să promovăm aceste domenii de înaltă calificare, care concentrează la un loc pe de o parte inteligenţa umană, dar generează în economie activităţi cu valoare adăugată foarte mare”, a susţinut ministrul.

Potrivit acestuia, Guvernul are sarcina dificilă de a sprijini mediul de afaceri să se dezvolte în aceste direcţii cu valoare adăugată ridicată.

„De acest lucru avem nevoie, ca în economia reală să avem parte de activităţi cu valoare adăugată foarte mare. Aceasta este o sarcină deloc uşoară pe care o avem ca şi Guvern, pentru ca în mediul de business să se dezvolte cât mai mult posibil aceste sectoare ale economiei naţionale care conţin o valoare adăugată însemnată şi, bineînţeles, pe cale de consecinţă, traiul salariaţilor, dar şi business-ul, are şanse de succes din ce în ce mai mari”, a precizat şeful de la Fonduri Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a tras luni un semnal de alarmă în legătură cu riscul de ''epurare etnică'' la Hebron, în sudul Cisiordaniei, unde armata israeliană a lansat o......
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă ...
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede instituirea, pe o perioadă de trei ani, a unei scheme de ajutor de minimis ...
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei pentru eliminarea restricțiilor de viteză
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei ...
CFR Infrastructură Brașov a lansat la licitație lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe intervalul de ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor ...