Statele membre G7 sunt de acord cu prelungirea suspendării plății datoriilor pe care le au cele mai sărace țări

Miniştrii de Finanţe din G7 şi-au exprimat vineri sprijinul pentru extinderea iniţiativei G20 privind suspendarea plăţilor aferente datoriilor celor mai sărace ţări din lume, dar au precizat că acordul trebuie revizuit pentru a rezolva deficienţele care afectează implementarea sa, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 25 sept. 2020, 17:24
Statele membre G7 sunt de acord cu prelungirea suspendării plății datoriilor pe care le au cele mai sărace țări

G20 este grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente, în timp ce G7 grupează economiile cele mai dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia.

Într-o declaraţie comună, miniştrii de Finanţe din G7 şi-au exprimat „regretul profund” că unele ţări au evitat participarea la iniţiativă clasificând instituţiilor lor deţinute de stat ca bănci comerciale. Doi oficiali au declarat pentru Reuters că referinţa s-a făcut clar la adresa Chinei, care, în cadrul negocierilor cu ţările sărace, a refuzat să includă creditele de la banca de stat China Development Bank şi de la alte entităţi controlate de Guvern în suma totală a datoriilor bilaterale oficiale.

„Toată lumea a fost dezamăgită de lipsa de transparenţă a Chinei”, a explicat un oficial.

La o reuniune online găzduită de secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, miniştrii de Finanţe din G7 au subliniat angajamentul de a lucra împreună pentru a sprijini cele mai vulnerabile şi cele mai sărace ţări, care au fost puternic afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19). Ei au arătat că iniţiativa privind îngheţarea plăţilor aferente serviciului datoriei de către toţi creditorii bilaterali oficiali (DSSI), aprobată în aprilie de G20, inclusiv China, a ajutat 43 de state să amâne plăţi aferente serviciului datoriei în valoare de cinci miliarde de dolari, eliberând astfel bani pentru a răspunde efectelor pandemiei.

Oficialii G7 au dat asigurări că iniţiativa va fi îmbunătăţită şi va fi extinsă „în contextul solicitării finanţării de la FMI”, avertizând că absenţa participării sectorului privat a limitat potenţialei beneficii pentru unele ţări.

De asemenea, oficialii G7 au recunoscut că unele state vor avea nevoie în continuare de atenuarea poverii datoriilor, şi au cerut G20 şi creditorilor din Clubul de la Paris să fie de acord cu condiţiile ce urmează să fie stabilite la reuniunea de luna viitoare a miniştrilor de Finanţe din G20.

Oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au pledat în favoarea prelungirii cu un an, până în 2021, a termenului limită pentru programul de suspendare a plăţii datoriilor.

Potrivit unui program, denumit Debt Service Suspension Initiative (DSSI), marile economii ale lumii din G20 au convenit în luna aprilie să ofere un moratoriu la plata datoriilor pentru 73 din cele mai sărace ţări ale lumii până la finele anului. Recent preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass a apreciat că deşi iniţiativa G20 este un bun punct de plecare, este nevoie de soluţii mai ample şi de durată.

Te-ar mai putea interesa și
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui regim fiscal neimpozabil pentru chiria suportată de angajatori în cazul......
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să se mai întâmple ca să facem uz de un instrument aflat la îndemâna oricărui aliat?”
Lideul PSD Arad Mihai Fifor critică faptul că România nu a invocat Articolul 4 din tratatul NATO. „Ce trebuie să ...
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 ...
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele ...
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...