Visa: În România există 18 milioane de carduri, prin intermediul cărora se tranzacţionează 70 de miliarde de euro

În România există 18 milioane de carduri, adică cel puţin un card pentru fiecare persoană activă, iar prin intermediul lor se tranzacţionează 70 de miliarde de euro, a declarat, marţi, Cătălin Creţu, director general al Visa pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 03 nov. 2020, 09:31
Visa: În România există 18 milioane de carduri, prin intermediul cărora se tranzacţionează 70 de miliarde de euro

„În România, industria noastră, a plăţii cu cardul, are deja o penetrare foarte bună. Există peste 18 milioane de carduri în România. Raportând la populaţia activă, la cei peste 19 milioane de locuitori, lăsând la o parte copiii, care sunt vreo patru milioane, există cel puţin un card la un locuitor activ”, a spus Creţu.

Potrivit sursei citate, răspândirea lor nu este uniformă, iar în mediul rural oamenii nu fac astfel de plăţi.

„Mediul privat şi mediul public trebuie să-şi dea mâna şi să intre şi în aceste zone”, a subliniat reprezentantul Visa.

Reprezentantul Visa a subliniat că, în momentul de faţă, 70 de miliarde de euro se tranzacţionează pe cardurile în România, anual, sumă care este în creştere.

„Iar aceste 70 de miliarde cresc foarte mult, cu double-digit (cu două cifre – n.r.). Din aceste 70 de miliarde, o treime sunt plăţi, ca valoare, dar, ca număr, deja două treimi sunt plăţi. Oamenii folosesc din ce în ce mai mult cardul pentru a face plăţi, evident, în detrimentul numerarului. Ceea ce este foarte important pentru o economie care vrea să se modernizeze”, a precizat Creţu.

Aceasta mai ales în contexul în care România are aproape o treime din PIB în economia subterană.

„Nu ne permitem aşa ceva. Suntem cea mai mare cifră din UE, iar digitalizarea fluxului de bani ajută la erodarea economiei subterane, cu beneficii pentru stat, pentru că tranzacţiile pot fi monitorizate. Cetăţenii câştigă foarte mult”, a completat directorul Visa.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...