Experţi americani: „Nicio dovadă” că noua tulpină a SARS-CoV-2 este mai contagioasă

Experţii americani au început să studieze noua mutaţie a COVID-19 înregistrată mai ales în Regatul Unit, dar nu sunt convinşi deocamdată că este mai contagioasă decât celelalte, a indicat luni în înalt responsabil american, citat de AFP.
Economica.net - mar, 22 dec. 2020, 10:00
Experţi americani:

„Nu există nicio dovadă tangibilă că acest coronavirus este într-adevăr mai contagios, dar sunt dovezi clare că este mai răspândit în rândul populaţiei”, a declarat consilierul principal al programului guvernamental de vaccinare din SUA, Moncef Slaoui, în cursul unei conferinţe de presă.

Mai multe ţări şi-au închis frontierele cu Regatul Unit, însă Moncef Slaoui a apreciat că este posibil ca mutaţia să se fi răspândit de mult timp în ţară, iar oamenii de ştiinţă nu au căutat-o până în prezent, astfel că au creat impresia că este o explozie a numărului de cazuri atunci când au făcut-o.

„Nu ştim încă”, a adăugat Moncef Slaoui. Această nouă tulpină a coronavirusului din Regatul Unit a provocat îngrijorare, zeci de capitale anulând legăturile aeriene cu această ţară.

Pentru acest expert în vaccinuri, fost înalt responsabil în industria farmaceutică, „ceea ce este clar este că nu este mai patogen”, nu provoacă o formă mai gravă a bolii.

Institutele naţionale de sănătate din SUA (NIH) sunt pe punctul de a studia această nouă tulpină în laborator pentru a stabili dacă anticorpii eficienţi contra celei mai comune mutaţii a SARS-CoV-2 rămân eficienţi împotriva ei, „ceea ce va fi foarte probabil concluzia lor”, a subliniat el.

Testele, care vor fi efectuate cu anticorpi prelevaţi de la bolnavi vindecaţi de COVID-19, anticorpi provocaţi de vaccinuri şi anticorpi sintetici, vor dura mai multe săptămâni.

Expertul american a explicat că anticorpii produşi de vaccinuri ar putea rămâne eficienţi, deoarece sunt concepuţi pentru a se fixa pe mai multe zone ale unei „spicule” a coronavirusului, acel vârf recunoscut care se află pe suprafaţa sa şi îi permite să se ataşeze de celulele umane pentru a le penetra.

Probabilitatea ca o simplă mutaţie a virusului să afecteze toate aceste zone este „foarte slabă”, a ţinut el să adauge. „Nu este imposibil însă de exclus ca, într-o zi, undeva, un virus să reuşească să scape răspunsului protector provocat de vaccin şi din acest motiv trebuie să rămânem vigilenţi”, a mai spus expertul american.

Pe de altă parte, Moncef Slaoui a anunţat că NIH vor efectua teste clinice pe indivizii foarte alergici pentru a vedea cum răspund la vaccinurile Pfizer şi Moderna.

Mai multe cazuri de reacţii alergice au fost semnalate în Statele Unite şi Regatul Unit.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...