Berbeceanu: Dacă nu relaxam restricţiile, riscam ca operatorii HORECA să ne dea în judecată

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că, în cazul în care nu se relaxau restricţiile în Bucureşti, riscul era ca operatorii din HORECA, cei licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi organizatorii de spectacole să intenteze procese în instanţă.
Economica.net - lun, 25 ian. 2021, 09:24
Berbeceanu: Dacă nu relaxam restricţiile, riscam ca operatorii HORECA să ne dea în judecată

„Noi nu am avut opţiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că, în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, ştiu eu, operatorii licenţiaţi din domeniul jocurilor de noroc, chiar şi organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acţioneze în instanţă, să ceară daune foarte mari şi să câştige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câştige în termene foarte scurte”, a spus Berbeceanu, la RFI.

El s-a arătat îngrijorat de evoluţia situaţiei pandemice.

„În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru (Vlad Voiculescu – n.r.) anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa Comitetului Municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar şi franc şi categoric că noi, ca structură administrativă, suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de consiliu. Acea Hotărâre de Guvern îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătăţii şi a fost semnată chiar de ministrul Sănătăţii. I-am explicat că, pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parţială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătăţii putea să intervină din timp pentru modificarea condiţiilor de relaxare a anumitor activităţi economice”, a declarat Berbeceanu.

Potrivit acestuia, CMBSU a decis ca măsurile de relaxare parţială decise vineri să intre în vigoare de luni pentru a urmări evoluţia situaţiei pandemice la nivelul Bucureştiului, relaxarea restricţiilor fiind condiţionată de rămânerea indicelui COVID-19 la sub 3 la mia de locuitori.

De asemenea, s-a apreciat că toţi operatorii economici care beneficiază de relaxarea parţială au nevoie de două zile în care să-şi amenajeze spaţiile potrivit noilor reglementări şi nu în ultimul rând s-a dorit să se ofere posibilitatea ministrului Sănătăţii să intervină legislativ, dacă consideră că este nevoie.

Întrebat dacă a primit vreo asigurare de la ministrul Sănătăţii că legislaţia va fi modificată, Traian Berbeceanu a răspuns: „Chiar şi în cursul zilei de ieri (duminică n.r.) am discutat cu domnul ministru, am reiterat aspectele respective şi dumnealui a spus că la nivelul ministerului se analizează şi posibilitatea modificărilor la care am făcut vorbire”.

Te-ar mai putea interesa și
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” deschid al unsprezecelea magazin din România
Olandezii de la Action „care au mereu 1.500 de produse sub 5 lei” deschid al unsprezecelea magazin din România
Retailerul olandez de produse nealimentare Action deschide al unsprezecelea magazin din România la Bistriţa, potrivit unui comunicat de presă. ...
Italia a redus accizele la carburanţi pentru a contracara creşterea preţurilor energiei
Italia a redus accizele la carburanţi pentru a contracara creşterea preţurilor energiei
Guvernul italian a aprobat, miercuri seara, o reducere temporară a accizelor la combustibil, în încercarea de a-i ajuta ...
Blocajul din Strâmtoarea Ormuz a dus la creşterea preţului alimentelor în Golful Persic
Blocajul din Strâmtoarea Ormuz a dus la creşterea preţului alimentelor în Golful Persic
Într-un supermarket din Bahrein, Mahmoud Ali îşi umple căruciorul ca de obicei, în pofida războiului rafturile sunt ...
Qatarul denunţă noi atacuri din partea Iranului asupra infrastructurii sale energetice
Qatarul denunţă noi atacuri din partea Iranului asupra infrastructurii sale energetice
Qatarul a denunţat în zorii zilei de joi noi atacuri iraniene asupra unei părţi a infrastructurii sale energetice, după ...