Cele mai tari 10 gadgeturi ale secolului XXI

Suntem în secolul XXI de doar 12 ani, însă e deja clar că aceste timpuri aparțin dezvoltării tehnologice. De la camerele video la gadgeturile Apple, iată cele mai importante 10 aparaturi care au fost lansate secolul acesta.
Economica.net - J, 08 nov. 2012, 09:11
Cele mai tari 10 gadgeturi ale secolului XXI

10. Camera video digitală

Această cameră video digitală mică și ușoară a surclasat fără îndoială toate celelalte camere care, până atunci, funcționau pe bază de baterii și casete care erau complicat de mânuit, arată Business Insider.

9. Wii

Wii a adus din nou Nintendo în prim-plan mulțumită jocurilor sale prietenoase, distractive și create special pentru a fi jucate în familie.

8. MacBook Air


Laptopul ultra-subțire și portabil de la Apple a devenit un vis devenit realitate pentru toți cei care nu pot sta locului, dar care vor să fie, în același timp, permanent conectați la ce se întâmplă.

7. Xbox și Kinect

Kinect și Xbox au funcționat împreună mai bine decât ne-am fi așteptat. Creat inițial pentru a servi pentru jocuri pe consolă, Kinect a evoluat după aceea în ceva mult mai performant, având acum integrate hărți 3D și putând răspunde anumitor gesturi umane.

6. Stickul USB


Patentat în 2000, stickul USB s-a vândut apoi ca pâinea caldă mulțumită metodei sale simple de a transfera fișiere dintr-un computer în altul. Acum, există stickuri care ajung la o capacitate de stocare de 256 GB, fiind probabil ca în viitor să vedem și stickuri care pot stoca terabiți întregi de informație.

5. Kindle

Kindle a devenit o „carte de căpătâi” pentru cititorii de e-bookuri. Cu ajutorul său poți găsi orice carte vrei în doar câteva minute, fără a fi nevoie să ieși din casă ca să faci rost de ea.

4. iPod

Când a fost introdus pe piață în 2001, iPodul a schimbat tot ce știam până atunci despre gadgeturile de ascultare a muzicii. În loc să cari după tine o mulțime de CD-uri, acum puteai să iei doar un device mic, în care încăpea toată muzica pe care ți-o doreai.

3. Android OS

Sistemul mobil de operare al Google a fost integrat pe tot felul de aparaturi, de la tablete la telefoane mobile. În plus, nu costă nimic și este open source.

2. iPad

Tableta Apple este perfectă pentru cei care vor să aibă acces la facilitățile unui computer de mici dimensiuni. Acum App Store-ul Apple oferă și mai multe servicii, de la jocuri și diverse utilități la aplicații.

1. iPhone

Acest produs a avut atât de mult succes încât acum reprezintă jumătate din afacerile Apple. Iphone-ul a devenit device-ul care ne ajută să comunicăm, să ne conectăm și să ne distrăm, iar odată cu lansarea iPhone 5 probabil că această obsesie generală pentru seria iPhone va continua.

Galaxy S3 Mini s-a lansat şi în România. Vezi cât costă

De ce merită să îţi iei iPhone 5 din SUA. Cu cât e mai scump în România

Ţara care interzice telefoanele iPhone

Inedit – Nokia Lumia 900 vs Nokia 3310 – Test de rezistenţă în slow motion VIDEO 

Cele mai urâte telefoane Nokia din istorie. Top 3

Experiment inedit. Ce păţesc un iPhone 5 şi un Galaxy S3 într-un blender


Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...