BCE a înregistrat în 2012 un excedent de 2,16 miliarde euro, în urcare cu 14%

Banca Centrală Europeană (BCE) a înregistrat anul trecut un excedent de 2,16 miliarde euro, în urcare cu 14% de la 1,89 miliarde euro în 2011, peste jumătate din sumă fiind transferată în contul provizionului de risc, în timp ce banii rămâşi au fost repartizaţi între băncile naţionale din zona euro.
Economica.net - J, 21 feb. 2013, 17:32
BCE a înregistrat în 2012 un excedent de 2,16 miliarde euro, în urcare cu 14%

La finalul anului, Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât să transfere suma de 1,16 miliarde euro din excedentul înregistrat în contul provizionului de risc, al cărui sold a ajuns astfel la 7,52 miliarde euro.

„Scopul provizionului de risc este acoperirea riscului valutar, de dobândă, de credit şi a celui asociat fluctuaţiilor preţului aurului, care sunt monitorizate în mod constant. Volumul şi necesitatea de a menţine acest provizion fac obiectul unei revizuiri anuale”, se arată într-un comunicat transmis joi de BCE, care prezintă raportul financiar pentru anul trecut.

În urma suplimentării provizionului de risc, profitul net al BCE pentru anul trecut s-a cifrat la 998 milioane euro, în urcare cu 37% faţă de anul 2011.

Consiliul guvernatorilor a hotărât repartizarea profitului către băncile naţionale din zona euro în două tranşe, la 31 ianuarie şi 25 februarie.

Veniturile nete din dobânzi obţinute de BCE au totalizat 2,28 miliarde euro anul trecut, faţă de 1,99 miliarde euro în 2011. Suma include venituri de 633 milioane euro din dobânzi aferente BCE din totalul bancnotelor euro aflate în circulaţie, faţă de 856 milioane euro în 2011, la care se adaugă încasări de 1,1 miliarde euro obţinute din dobânzile aferente obligaţiunilor de stat achiziţionate în cadrul programului anticriză, faţă de un miliard de euro în anul anterior.

BCE a înregistrat încasări de 555 milioane euro aferente deţinerilor de obligaţiuni guvernamentale emise de Grecia, faţă de 654 milioane euro în 2011.

BCE a virat 307 milioane euro către băncile naţionale din zona euro în contul creanţelor acestora asupra activelor externe de rezervă transferate la BCE, faţă de 434 de milioane euro în anul 2011. Totodată, veniturile din dobânzi aferente activelor externe de rezervă au însumat 229 de milioane euro, faţă de 290 de milioane euro în 2011.

Câştigurile realizate din operaţiuni financiare s-au cifrat la 319 milioane euro, faţă de 472 milioane euro în 2011.

Cheltuielile cu personalul au crescut uşor în 2012, de la 216 milioane euro la 219 milioane euro, în timp ce alte cheltuieli administrative, precum chirii, servicii specializate şi alte bunuri şi servicii, au avansat de la 226 milioane euro la 242 milioane euro.

Poziţia „imobilizări în curs”, care conţine şi costurile legate de construirea noului sediu al BCE, a consemnat o creştere de 191 milioane euro, la 530 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter în viitorii specialiști
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter ...
Peste 400 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Universității Tehnice Cluj au candidat în această vară pentru unul dintre cele mai ample programe de internship......
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, ...
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...