România va avea o bază de date cu toţi consumatorii de energie şi gaze. ANRE a primit acordul pentru realizarea ei

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a primit avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României pentru implementarea unei platforme care să conţină o bază de date cu toţi consumatorii de electricitate şi gaze din România, potrivit unui comunicat al ANRE, remis, marţi, AGERPRES.
AGERPRES - mar, 20 apr. 2021, 11:12
România va avea o bază de date cu toţi consumatorii de energie şi gaze. ANRE a primit acordul pentru realizarea ei

În cadrul proiectului finanţat din fonduri UE, activitatea principală este cea de achiziţie a serviciilor de dezvoltare şi implementare platforma IT – software, hardware şi training – necesare pentru dezvoltarea şi implementarea platformei online de optimizare a proceselor operaţionale din piaţa de energie generate de schimbarea furnizorului.

Având în vedere faptul că proiectul ANRE are o componentă specifică tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor cu o valoare nominală sau cumulată mai mare de 2 milioane de lei, fără TVA, şi este finanţată din fonduri europene, specificaţiile tehnice aferente caietului de sarcini se supun avizului Comitetului Tehnico-Economic înainte de demararea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică.

Obiectivul general al proiectului este adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale prin implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative care să contribuie la dezvoltarea unei pieţe de energie dinamice şi competitive.

Platforma informatică integrată va folosi o bază de date unică la nivel naţional aferentă celor aproximativ 13 milioane de clienţi casnici şi noncasnici din care aproximativ 9 milioane de consumatori de energie electrică şi aproximativ 4 milioane de consumatori de gaze naturale şi va fi un sistem unic accesibil online pentru toţi participanţii la piaţă implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului (operatorii de distribuţie, furnizorii şi clienţii finali care intenţionează să schimbe furnizorul).

Ca urmare a optimizării proceselor operaţionale clientul final va avea acces, în timp real, la detaliile privind statusul procesului de schimbare a furnizorului în urma solicitării efectuate de către acesta. În prezent, în conformitate cu reglementările în vigoare, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale durează maximum 21 zile de la data notificării intenţiei de schimbare a furnizorului de către clientul final.

Prin implementarea proiectului se vor putea pune în aplicare reglementările europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore, precum şi realizarea interoperabilităţii datelor referitoare la schimbarea furnizorului din punct de vedere al formatului.

Valoarea totală a proiectului este de 19,924 milioane de lei, din care cheltuieli totale nerambursabile 19,525 milioane de lei şi cheltuieli contribuţie proprie 398.470 lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, respectiv 2 iulie 2020 – 30 iunie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că nu vor accepta închiderea niciunei fabrici din Germania. Reacția vine pe......
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată de creșterea din solar și eolian, care au ajuns la un sfert din toată producția țării
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată ...
În ciuda problemelor din sistem din ultimele luni– generare tot mai scăzută în hidrocentrale și oprirea ambelor reactoare ...
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la sfârșitul anului 2026 (AIE)
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la ...
Piaţa mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situaţie de ofertă excedentară, o premieră ...