Amenzi GDPR. Ce companii au plătit cele mai mari sume pentru încălcarea protecţiei datelor

Companiile Big Tech sunt renumite atunci când vine vorba de utilizarea datelor clienților pentru publicitate și urmărirea utilizatorilor pe internet. Cadrul de reglementare al GDPR, sau Regulamentul general privind protecția datelor, din UE are ca scop să ofere utilizatorilor un control mai mare asupra propriilor date - și pune bazele pentru amendarea companiilor care își oferă serviciile în UE pentru încălcarea principiilor sale.
Ion Dobreanu - J, 09 sept. 2021, 22:05
Amenzi GDPR. Ce companii au plătit cele mai mari sume pentru încălcarea protecţiei datelor

Cu toate că filiala irlandeză a WhatsApp a primit în această vară o amendă de 267 de milioane de dolari pentru că nu a respectat standardele GDPR, aceasta nu este cea mai mare sumă pe care o companie a trebuit să o plătească în istoria GDPR.

După cum arată graficul Statista, această „onoare îndoielnică” îi revine companiei Amazon, un alt membru al GAFAM (Google, Amazon, Facebook, Apple şi Microsoft – cele mai mari companii tech din lume). În iulie 2021, Autoritatea pentru protecţia datelor din Luxemburg a dat filialei europene a companiei multimiliardarului Jeff Bezos o amendă de aproximativ 886 de milioane de dolari pentru „nerespectarea principiilor generale de prelucrare a datelor”, potrivit GDPR Enforcement Tracker de CMS Law.

Pe locul trei în topul celor mai mari amenzi se află Google, cu 59,3 milioane de dolari, urmată de compania suedeză de modă H&M (41,8 milioane de dolari) și de furnizorul italian de telecomunicații TIM, cu 33 milioane de dolari.

Topul este completat de compania aeronautică British Airways, cu 26,2 milioane de dolari, lanţul hotelier Marriott, cu 24,2 milioane de dolari şi operatorul telecom din Italia Wind Tre (19,8 milioane de dolari)

GDPR a fost instaurat la 25 mai 2018 ca înlocuitor al Directivei UE privind protecția datelor din 1995, cuprinzând 99 de articole. Până în prezent, GDPR Enforcement Tracker enumeră 822 de încălcări individuale ale reglementărilor GDPR, deși datele sunt cel mai probabil incomplete, deoarece nu toate amenzile sunt făcute publice.

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...