Noul șef al CNAIR, despre proiectele din jurul Capitalei: Contractul cu cele mai multe probleme este DN2 – A2

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a atenționat marți constructorul care se ocupă de lărgirea Centurii Capitalei la patru benzi între DN2 - A2 că nu mai are niciun motiv de întârziere.
Ion Dobreanu - mar, 05 oct. 2021, 12:43
Noul șef al CNAIR, despre proiectele din jurul Capitalei: Contractul cu cele mai multe probleme este DN2 – A2
„Contractul cu cele mai multe probleme este DN2 – A2, pentru care aș vrea să transmit o atenționare: am avut întâlniri cu managementul Antreprenorului stabilind măsurile necesare redresării și, în acest moment, nu mai au nici un motiv de întarziere. Așteptăm de la ei rezultate și recuperarea întârzierilor, astfel încât să nu ne vedem nevoiți să ajungem la măsuri pe care nu ni le dorim”, a declarat directorul general, Cristian Pistol, la ședința săptămânală a managementului CNAIR cu antreprenorii proiectelor din jurul Bucureștiului.
Acesta a mai menționat că “exemplul derulării proiectului pasajului Mogoșoaia, care a fost dat în trafic înainte de termenul contractual, ne demonstrează că, dacă urmărim cu atenție derularea unui astfel de proiect și rezolvăm problemele pe care le întampinăm imediat ce apar, putem avea astfel de situatii, de dare în trafic înainte de termen”.

Săptămâna trecută, pe 30 septembrie 2021, a fost inaugurat Pasajul Mogoșoaia, construit de austriecii de la Strabag, înainte de termenul contractual din aprilie 2022.

Lucrările pentru modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului București pe secțiunea DN2 – A2 sunt realizate de constructorul italian Tirrena Scavi, în baza unui contract în valoare de 235,75 milioane de lei fără TVA, semnat pe 2 martie 2020.

 

Ordinul de începere pentru acest contract a fost dat pe 4 mai 2020. Durata contractului pentru modernizarea secţiunii dintre DN2 – A2 prevedea 15 luni perioadă de execuţie şi minimum 60 de luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare). Conform celor mai recente estimări, termenul pentru finalizarea lucrărilor a fost prelungit pentru anul viitor.

Citește și: Vizita inopinată pe șantierele din zona Bucureștiului. Șefa CNAIR, nemulțumită de mobilizarea italienilor la pasajele Oltenița și Cernica

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...