FMI: Măsura privind clauzele abuzive poate submina sistemul financiar. E necesar un echilibru

Măsura prin care clauzele abuzive ale creditelor bancare ar urma să fie denunţate în instanţă şi eliminate din contracte poate submina sistemul financiar, afectând milioane de deponenţi, astfel că trebuie găsit un echilibru între protecţia debitorilor şi stabilitatea sectorului, potrivit FMI.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 11:48
FMI: Măsura privind clauzele abuzive poate submina sistemul financiar. E necesar un echilibru

„În mod clar trebuie să se găsească un echilibru aici. Pe de o parte, trebuie protejaţi cei care au luat credite bancare, dar pe de altă parte trebuie să ţinem seama şi de stabilitatea sistemului financiar. Înţeleg că se face un studiu de impact de către BNR pentru că avem, pe de o parte, protecţia celor care s-au împrumutat şi, pe de altă parte, stabilitatea sectorului financiar. Acestea merg mână în mână, pentru că, dacă această măsură ar submina sistemul financiar, din nou avem milioane de persoane, cu depozite în bănci, care ar putea fi afectate. Deci ar trebui să balansăm cumva aceste efecte”, a declarat miercuri şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunţa la începutul lunii iulie că studiul realizat de banca centrală privind clauzele abuzive din contractele băncilor relevă un „impact major” asupra sistemului bancar şi a deponenţilor, considerând că aceştia din urmă trebuie să fie protejaţi în locul debitorilor care dau în judecată băncile.

„S-a făcut studiul, s-a discutat cu ARB (Asociaţia Română a Băncilor – n.r.), propunerea mea către colegii din Banca Naţională şi cei din ARB a fost să iasă împreună şi să explice cifrele, calculele nu au fost simple, şi să nu spun eu acum nicio cifră, dar nu pot să mă abţin să spun că impactul este major, ar fi major asupra sistemului bancar”, a afirmat Isărescu.

În luna iunie BNR a transmis Guvernului studiul de impact din care rezultă că băncile au calculat pierderi de circa 5 miliarde lei (peste 1,1 miliarde euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relaţia cu populaţia.

Posibilitatea denunţării clauzelor abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, care trebuia aplicată din luna iulie, a fost din nou amânată de către autorităţi, de data aceasta până în luna octombrie, după ce Guvernul a fost informat că băncile ar pierde peste 1 mld euro.

Amânarea a fost operată de această dată în Parlament, de către deputaţi, la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de ordonanţe, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.

Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

În ambele situaţii, BNR s-a opus iniţiativelor legislative şi a făcut lobby pe lângă Guvern şi FMI pentru a nu valida acte normative care ar aduce pierderi în sistemul bancar, motivând că ar putea fi pusă în pericol stabilitatea financiară.

Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanţe printr-un astfel de litigiu.

Simularea BNR a avut în vedere toate clauzele care ar putea fi declarate abuzive de instanţele de judecată, inclusiv în condiţiile în care contractele de credit ar fi considerate adeziuni, deci nu înţelegeri negociate. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori prevede că pot fi declarate abuzive clauzele pentru care nu se dovedeşte negocierea.

Instituţiile de credit, sprijinite de BNR, susţin că procesele colective împotriva băncilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare ar putea să aibă cale de atac la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, ca o excepţie de la lege, pentru că deciziile în astfel de speţe privesc o masă largă de populaţie.

Potrivit Codului Civil, aceste procese ar urma să aibă ca primă instanţă Tribunalul, iar sentinţa definitivă să fie pronunţată de Curţile de Apel.

În cazul în care Guvernul ar accepta să legifereze o excepţie în acest sens, prevederea nu ar putea viza doar băncile, ci toate procesele între consumatori şi furnizori, pentru a nu se crea discriminare. O astfel de măsură ar putea aduce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mii de procese între populaţie şi furnizori de electricitate, telefonie, sau apă şi canalizare.

Te-ar mai putea interesa și
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, dedicat celor care doresc să ȋși consolideze și să își dezvolte......
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – Dej
Cinci oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj Napoca – ...
Cinci oferte au fost depuse luni pentru contractul necesar elaborării studiului de fezabilitate al Drumului Expres Cluj ...
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân aceleași, dar va exista mai mult spațiu de negociere a traseelor de ajustare
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân ...
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe ...
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru anul 2023
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru ...
Teilor Holding S.A., grupul de companii care include lanțul de bijuterii de lux TEILOR, compania de creditare financiară ...