Miniştii francezi prezic că Franţa va eradica şomajul, datoriile şi lipsa locuinţelor până în 2025

Membrii Guvernul francez prognozează că Franţa va deveni până în 2025 o ţară fără şomaj, cu datorii mici, locuinţe pentru toată lumea şi o industrie de invidiat în întreaga lume, relatează AFP.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 19:14
Miniştii francezi prezic că Franţa va eradica şomajul, datoriile şi lipsa locuinţelor până în 2025

Miniştrii au primit ca temă de vacanţă din partea preşedintelui Francois Hollande să îşi exprime viziunea despre Franţa anului 2025 înainte de noua sesiune parlamentară.

Guvernul s-a reunit luni la Paris, organizând un seminar având ca temă viitorul Franţei.

Săptămânalul Le Point a obţinut cinci dintre aceste esee optimiste, predate în avans de cei mai zeloşi elevi, comentează AFP.

Analiza ministrului de Finanţe Pierre Moscovici este extrem de optimistă, chiar dacă este temperată de predicţia că poziţia Franţei în rândul marilor puteri ale lumii va coborî de pe locul 5 pe 8 sau 9, „în cazul în care creşterea economiilor emergente va continua în acelaşi ritm”.

Moscovici se aşteaptă ca în 2025 Franţa să fie într-o situaţie mult mai bună decât în prezent, cu locuri de muncă pentru toată lumea şi eradicarea datoriei publice.

„Riscurile sunt mari, dar orice este posibil”, a scris Moscovici.

Ministrul pentru Locuinţe, Cecile Duflot, anticipează că datorită planurilor pe care le pune în practică Franţa va beneficia de 6 milioane de locuinţe noi, „toată lumea va avea un acoperiş deasupra capului într-un mediu de calitate, iar accesul la locuinţe nu va mai fi un factor de stres”.

În opinia ei, găsirea unei locuinţe va deveni un pas plăcut în viaţa oamenilor.

Duflot consideră că proiectul său de suflet, ca statul să garanteze plata chiriilor, va fi recunoscut drept o realizare socială majoră.

Ministrul de Interne Manuel Valls prezice că activităţile poliţiei vor fi transformate de Internet şi noile tehnologii Web.

„Avem deja Gendarmerie 2.0. Până în 2025 Franţa va avea Gendarmerie 3.0”, a spus Valls, preluând un termen folosit la descrierea evoluţiei paginilor de Internet statice în pagini interactive şi reţele sociale.

Fără să detalieze prea mult, Valls a adăugat că strategiile de securitate vor fi influenţate de inovaţiile tehnologice care vor aduce forţele de securitate ale ţării mai aproape de populaţie.

Ministrul Justiţiei Christiane Taubira speră ca scăderea criminalităţii grave să nu mai facă necesară trimiterea infractorilor în închisorile deja supraaglomerate.

„Justiţia trebuie să fie o sursă de speranţă pentru tineri. Tinerii delincvenţi sunt adesea aceia aflaţi în cele mai vulnerabile situaţii, pentru care pedepsele cu închisoarea pot fi contraproductive”, a scris ministrul.

Ministrul Înnoirii Industriale, Arnaud Montebourg, se aşteaptă ca până în 2025 Franţa să fie recunoscută, încă o dată, între liderii naţiunilor industrializate.

„Ţara va fi lider mondial în domeniul energiei regenerabile şi reţelelor smart”, anticipează oficialul.

Montebourg riscă să nu primească însă notă maximă pentru analiza sa, după ce, referindu-se la eficientizarea reţelelor de distribuţie a electricităţii, a ortografiat greşit cuvântul „grid” (reţea) ca „greed” (lăcomie), notează AFP.

Ministrul se mai aşteaptă ca Banca Publică pentru Investiţii, înfiinţată în decembrie 2012, împreună cu reducerea birocraţiei, să ajute antreprenorii ţării să transforme micile afaceri în multinaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde de lei, pun o presiune suplimentară asupra bugetului, relatează Agerpres....
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și tehnocrați. Premierul desemnat spune că nu-și dorește creșterea taxelor în 2027
Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că a finalizat în această seară procedura de depunere în Parlament a programului ...
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
BMF Grup, companie antreprenorială fondată în România în 2011, anunță că a preluat ENGIE Building Solutions S.R.L. ...