Rusia cere occidentalilor să nu acuze regimul sirian în atacul cu arme chimice „fără dovezi”

Rusia a denunţat din nou marţi tentativele occidentale de a atribui responsabilitatea atacutului chimic de la 21 august din apropiere de Damasc regimului sirian, numindu-le "deplasate" şi "deloc serioase" şi solicită să nu se lanseze acuzaţii "fără dovezi", relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 04:50
Rusia cere occidentalilor să nu acuze regimul sirian în atacul cu arme chimice

„Plasarea întregii responsabilităţi asupra autorităţilor siriene fără a avea nicio dovadă este, după părerea noastră, deplasată şi deloc serioasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Alexandr Lukaşevici, comentând o declaraţia recentă a ministrului de Afaceri Externe britanic, William Hagie, conform căruia opoziţia siriană nu dispune de arme chimice.

Hague a pus la îndoială într-un interviu recent pentru BBC faptul că opoziţia siriană ar avea arme chimice, estimând că este puţin probabil ca cineva din întreaga lume – chiar şi Rusia – să creadă o asemenea posibilitate.

„Ne bazăm pe faptul că partenerii noştri britanici participă în mod serios la realizarea acordului ruso-american privind plasarea armelor chimice siriene sub control internaţional, în vederea distrugerii lor”, a adăugat Lukaşevici.

Această declaraţie intervine la scurt timp după o convorbire telefonică între Hague şi omologul său rus Serghei Lavrov, care au discutat marţi despre situaţia dosarului sirian, conform unui comunicat al diplomaţiei ruse.

Tot ulterior acestei convorbiri, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki, a declarat că Statele Unite îl critică puternic pe ministrul Afacerilor Externe rus, Serghei Lavrov, care a reafirmat că atacul chimic nu a fost realizat de regimul sirian.

„Am văzut desigur comentariile ministrului Lavrov. Acesta înoată împotriva curentului de opinie publică internaţională şi, chiar mai important, împotriva faptelor”, a declarat aceasta.

Rusia este principalul susţinător al regimului sirian şi joacă un rol central, lansând săptămâna trecută o iniţiativă privind distrugerea arsenalului sirian de arme chimice.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...