Concurenţa începe audierea firmelor implicate în investigaţia pe piaţa de electrice şi electronice

Consiliul Concurenţei va începe în această săptămână audierile în cadrul investigaţiei pe piaţa comercializării de echipamente electrice şi electrocasnice, precum şi pe cea a gestionării deşeurilor acestora, în care sunt implicate 60 de firme, şi care trebuia finalizată anul trecut.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 15:36
Concurenţa începe audierea firmelor implicate în investigaţia pe piaţa de electrice şi electronice

„Investigaţia trebuia să se finalizeze anul trecut, dar avocaţii firmelor investigate au reuşit să ne amâne audierea la vremea respectivă, făcând nişte obiecţii procedurale. Am reuşit să câştigăm surprinzător de rapid. Am reuşit în şase luni să trecem şi de Curtea de Apel şi de Înalta Curte. Procesele au durat până în iulie, când ne-a venit hotărârea Înaltei Curţi. Atunci am reluat procedura de audiere, iar săptămâna aceasta vom începe audierile. Sunt 30 de firme miercuri şi 30 de firme joi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a arătat că dacă până la audierile de miercuri nu mai există nicio contestaţie din partea firmelor investigate, Consiliul Concurenţei va da o decizie în acest caz în câteva săptămâni.

Investigaţia a fost declanşată iniţial în 2007 şi avea ca obiect o posibilă încălcare a legislaţiei de concurenţă de firmele membre ale Eco Tic-Asociaţia de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de consum.

Din consiliul director al Eco Tic fac parte reprezentanţi ai companiilor Agis Computer, Gemini, Maguay Impex, Panasonic, Scop Computers, IT Direct, MGT Educational, Uti Security & Fire Solutions, Abacus Systems&Solutions, Sistec Sbsol şi R.H.S Company.

Investigaţia a fost extinsă în 2010 şi la celelalte organizaţii colective din domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Astfel, Consiliul Concurenţei investighează o posibilă înţelegere între membrii sau parteneri ai Asociaţiei Române de Reciclare – RoRec şi retailerii implicaţi în unele campanii de marketing buy-back desfaşurate de aceasta. Investigaţia are ca obiect şi posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. În cadrul investigaţiei se are în vedere analiza prevederilor cu un posibil impact anticoncurenţial din legislaţia specifică acestui sector, în special cele referitoare la modalitatea de informare a consumatorilor privind costurile gestionării DEEE (timbrul verde), precum şi la condiţiile de autorizare şi funcţionare a organizaţiilor colective.

Membrii fondatori ai RoRec sunt companiile Amica, Arctic, Bosch Siemens Electrocasnice, Candy Hoover, Electrolux, Gorenje, Indesit, Philips, Groupe SEB şi Whirlpool.

Consiliul Concurenţei nu a precizat firmele implicate în investigaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...