Primul chiriaş în proiectul de birouri dezvoltat de Atenor în România este Ambasada Olandei

Ambasada Olandei în Romania îşi va muta sediul în prima jumătate a anului viitor în clădirea de birouri Hermes Business Campus din nordul Bucureştiului.
Andrada Ghira - mie, 16 oct. 2013, 11:54
Primul chiriaş în proiectul de birouri dezvoltat de Atenor în România este Ambasada Olandei

Noul sediu al Ambasadei va ocupa 700 mp în Hermes Business Campus, proiect dezvoltat de Atenor Group pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din Bucureşti. Ambasada Olandei se va muta în prima fază a proiectului, o clădire de 18.000 mp închiriabili, care va fi livrat în prima jumatate a anului 2014.

Relocarea Ambasadei Olandei în Hermes Business Campus a fost intermediată de The Advisers/Knight Frank în parteneriat cu Management Services BLISS/BLISS Imobiliare, reprezentat de Isfahan Doekhie.

„Ambasadele şi corpurile diplomatice sunt un profil de client aparte, cu nevoi specifice, care se regăseau până de curând în vile istorice, însă tendinţa pe piaţa de birouri este de a migra în clădiri de ultimă generaţie. Un astfel de proiect cu specificaţii tehnice superioare şi standarde înalte este Hermes Business Campus, situat în zona de business Dimitrie Pompeiu, submarket în care rata de neocupare a scăzut de la 11% în 2012 la 5% în prima jumătate a anului 2013″ a declarat Mihai Păduroiu, Senior Consultant Office Division The Advisers / Knight Frank.

Dezvoltatorul imobiliar Atenor Group deţine un portofoliu diversificat de proiecte, totalizând aproximativ 500.000 mp şi îşi concentrează activitatea în Belgia, Marele Ducat de Luxemburg şi Ungaria. Hermes Business Campus este primul proiect al dezvoltatorului in Romania.

Hermes Business Campus va avea în total 78.000 metri pătraţi de spaţii de birouri şi 46.000 metri pătraţi de spaţii tehnice şi de parcare.

Te-ar mai putea interesa și
Staţiuni din sudul litoralului, fără electricitate din cauza unor avarii la reţea. Consum mare, peste puterea contractată de unele hoteluri
Staţiuni din sudul litoralului, fără electricitate din cauza unor avarii la reţea. Consum mare, peste puterea contractată ...
Mai multe staţiuni din sudul litoralului au rămas fără curent electric începând de sâmbătă, echipele de intervenţie ale distribuitorului de electricitate remediind avariile în mod gradual,......
12.000 de hectare arse într-un incendiu la 100 km de Madrid
12.000 de hectare arse într-un incendiu la 100 km de Madrid
Un incendiu de vegetaţie izbucnit joi la circa 100 de kilometri nord de Madrid s-a intensificat, mistuind peste 12.000 de ...
Daniel Zamfir: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a pus pe demolat terase în plin sezon estival
Daniel Zamfir: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a pus pe demolat terase în plin sezon estival
Liderul senatorilor PSD, Daniel Cătălin Zamfir, a criticat acţiunile de demolare a unor terase de pe litoral desfăşurate ...
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Primăria Sectorului 6 transmite duminică detalii despre proiectul spitalului ce urma să fie construit pe teritoriul său, ...