Senat: Concediul de creştere a copilului, luat în calcul la vechime, pentru cei din învăţământ

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care se ia în considerare concediul de creştere a copilului ca perioadă de neîntrerupere a vechimii de 10 ani, necesară obţinerii sporului de stabilitate, pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ.
Economica.net - mar, 11 feb. 2014, 11:56
Senat: Concediul de creştere a copilului, luat în calcul la vechime, pentru cei din învăţământ

Propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Senatului cu 92 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

Propunerea legislativă modifică Legea nr. 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în sensul luării în considerare a perioadei concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, ca perioadă de neîntrerupere a vechimii de 10 ani, necesară obţinerii sporului de stabilitate, care se acordă după împlinirea a 10 ani de activitate neîntreruptă în învăţământ.

Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ a fost iniţiată de deputaţii Gabriel Andronache (PDL), Gustica Cătăniciu (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Gheorghe Costin (PNL), Mugurel Cozmanciuc (PNL), Ioan Cupşa (PNL), Mircea Dolha (PNL), Cătălin Theodor Nicolescu (PNL) şi Bogdan Radu Ţâmpău (PNL).

Iniţiatorii apreciază că este nedrept ca femeile care dau naştere unui copil şi stau în concediu pentru creşterea şi îngrijirea lui, să nu beneficieze de o excepţie în stabilirea vechimii de 10 ani de activitate neîntreruptă, necesară pentru a beneficia de sporul de stabilitate, care se calculează prin aplicarea unui procent de 15% la salariul de bază şi devine bază de calcul pentru alte sporuri şi drepturi salariale.

Deputaţii semnatari ai propunerii legislative mai arată în expunerea de motive că această măsură nu va dezechilibra bugetul de stat, dar poate încuraja natalitatea în rândul populaţiei active.

Comisia de muncă, familie şi protecţie socială a adoptat un raport de admitere a propunerii legislative, care face parte din categoria legilor ordinare.

Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor urmând a da votul final pe această lege.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...