Italia își reia ajutorul financiar pentru Agenția ONU petru Refugiații Palestinieni (UNRWA), pe care l-a suspendat în urmă cu patru luni

Ministrul de Externe italian Antonio Tajani (foto) a anunţat sâmbătă reluarea finanţării Agenţiei ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA), după o întrevedere cu premierul palestinian Mohammad Mustapha la Roma, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 25 mai 2024, 12:07
Italia își reia ajutorul financiar pentru Agenția ONU petru Refugiații Palestinieni (UNRWA), pe care l-a suspendat în urmă cu patru luni

„L-am informat pe domnul Mustapha că Guvernul a planificat noi finanţări pentru populaţia palestiniană în valoare totală de 35 de milioane de euro (…) din care cinci milioane vor fi alocate UNRWA”, a spus Tajani într-un comunicat.

„Italia a decis să reia finanţarea proiectelor specifice destinate să ajute refugiaţii palestinieni, însă numai după controale riguroase care garantează că nici măcar un cent nu riscă să fie folosit pentru a susţine terorismul”, a mai spus Tajani.

Restul de 30 de milioane de euro sunt destinate iniţiativei „Food for Gaza” lansată de Italia în colaborare cu agenţiile ONU, se precizează în comunicat.

UNRWA, care coordonează aproape întregul ajutor pentru Fâşia Gaza, este grav afectată din ianuarie, după ce Israelul a acuzat circa zece dintre cei circa 13.000 de angajaţi ai agenţiei din Gaza că au fost implicaţi în atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.

În săptămânile care au urmat acuzaţiilor israeliene, numeroase ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii, principalul donator, şi-au suspendat brusc finanţarea către această agenţie ONU, punând în pericol eforturile acesteia de a furniza ajutor în Gaza, deşi mai multe state şi-au reluat de atunci donaţiile.

La sfârşitul lui aprilie, un grup de evaluare independent a conchis că Israelul nu a furnizat „dovada” acestor pretinse legături, subliniind în acelaşi timp că UNRWA nu manifestă suficientă „neutralitate” în Gaza.

Tajani i-a dat asigurări, de asemenea, premierului Mustapha de „sprijinul deplin” al Italiei pentru Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP).

„În ceea ce ne priveşte, susţinem pe deplin ANP. În calitate preşedinte în exerciţiu al G7, depunem eforturi pentru o perioadă de pace, cerem cu tărie o încetare imediată a focului în Gaza”, a mai spus Tajani.

Premierul palestinian Mohammad Mustapha urma să se întâlnească şi cu şefa Guvernului italian Giorgia Meloni.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, duminică, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre viitorul buget al Uniunii Europene, consolidarea Flancului Estic al NATO, cooperarea în......
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, de 125 MW
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, ...
Hagag, un mare investitor în imobiliare din România cu sediul în Israel, a semnat un contract de achiziție a unei companii ...
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% sub prețurile din piețele spot
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% ...
Prețul energiei electrice tot crește, alimentat atât de condițiile meteo cât și de conflictele armate și deja consumatorii ...
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
Trecerea Carrefour România de sub acționariatul francez sub acționariat românesc, în urma preluării de către Dedeman, ...