Proiect de modernizare şi consolidare a podului Mihai Bravu, adoptat de CGMB

Un proiect de modernizare şi consolidare a podului Mihai Bravu, o investiţie în valoare de 24.102.450 de lei care presupune introducerea de benzi suplimentare pentru maşini şi redirecţionarea traficului pietonal, a fost adoptat vineri de consilierii municipali.
Economica.net - vin, 30 mai 2014, 15:23
Proiect de modernizare şi consolidare a podului Mihai Bravu, adoptat de CGMB

Podul Mihai Bravu este construit în 1987, are 26 de ani de exploatare şi în prezent asigură circulaţia tramvaiului, traficul rutier şi este prevăzut cu două trotuare pietonale.

Asupra podului nu s-au efectuat reparaţii majore, operându-se unele intervenţii cu ocazia modernizării liniei de tramvai pe pod.

‘Modificarea condiţiilor de trafic după lucrările de modernizare şi denivelare a intersecţiei impun pentru respectarea normelor actuale privind siguranţa rutieră în intersecţii introducerea unor benzi suplimentare de circulaţie rutieră pe pod şi dezafectarea circulaţiei pietonale de pe pod, care este redirecţionată în amonte şi aval pe podul existent, reabilitat pe două pasarele independente’, se arată în proiectul respectiv.

De asemenea, sunt avute în vedere piste pentru biciclişti, care ulterior pot fi racordate la pistele de ciclişti amenajate în zonă. Astfel că pentru cele două pasarele independente de structura existentă s-au prevăzut şi zone destinate circulaţiei cicliştilor.

‘Corelat cu concluziile şi recomandările expertizei tehnice, s-au studiat astfel variantele constructive optime care să permită eliminarea circulaţiei pietonale pe ambele trotuare de pe pod, reamenajarea zonelor ocupate de trotuare pentru circulaţia vehiculelor pe o bandă suplimentară pe fiecare sens de circulaţie, redirecţionarea circulaţiei pietonale de pe pod şi amenajarea de piste de ciclişti pe două pasarele amplasate în amonte şi în aval pe pod. După terminarea lucrărilor se vor executa marcaje rutiere definitive’, se arată în proiect.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
SUA au discutat cu China despre un „mecanism” de dialog privind inteligenţa artificială
tatele Unite au sugerat duminică Chinei crearea unui "mecanism" de dialog între cele două puteri pe tema inteligenţei artificiale (IA), a raportat ministrul american al finanţelor, Scott......
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane de euro, interzicerea creditelor noi pentru IFN-urile sancționate
Reguli mult mai dure de la BNR pentru IFN-uri și emitenții de monedă electronică: capital social de până la 6,2 milioane ...
Într-un proiect de regulament al BNR, IFN-urile vor avea condiții mai drastice, cel puțin pentru trei aspecte: capitalul ...
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Cei mai tari fermieri din România. Ce record au bătut
Fermierii Ion și Constantin Zgaiba din județul Dolj au obținut anul acesta 10.285 de kilograme de hectar ( aproximativ ...
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă ...