Rușii anunță că au doborât 105 drone ucrainiene, dintre care 35 se îndreptau către Moscova

Ministerul Apărării rus a anunțat joi că forțele sale aeriene au doborât în cursul nopții 105 drone ucrainene deasupra unor regiuni ruse, inclusiv 35 care se îndreptau către capitala Moscova, transmit Reuters și AFP. Atacul a determinat închiderea temporară a principalelor aeroporturi ale capitalei ruse, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 22 mai 2025, 09:11
Rușii anunță că au doborât 105 drone ucrainiene, dintre care 35 se îndreptau către Moscova

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, indicase mai devreme joi pe Telegram că au fost doborâte 23 de drone și serviciile de urgență au fost mobilizate la locul căderii resturilor.

Atacurile cu dronă vin pe fondul eforturilor diplomatice europene intense susținute de Statele Unite pentru a obține o încetare a focului din partea Moscovei, care a lansat o ofensivă la scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022, amintește AFP. Armata ucraineană trimite cu regularitate drone deasupra Rusiei ca răspuns la atacurile ruse care vizează teritoriul său zilnic de peste de trei ani.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării rus, între 21:00 GMT, miercuri, și 2:30 GMT joi sistemele de apărare aeriană au distrus și interceptat 105 drone aeriene ucrainene, dintre care 35 zburau spre Moscova.

În urma atacului, principalele aeroporturi ale capitalei – Șeremetievo, Domodedovo și Vnukovo – și-au suspendat temporar operațiunile, a anunțat agenția de aviație civilă a Rusiei, Rosaviația, adăugând ulterior că restricțiile au fost ridicate.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...