Cristian Popescu Piedone, despre competențele ANPC: Noi nu emitem autorizații de funcționare sau autorizații de construire

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu emite autorizaţii de funcţionare sau autorizaţii de construire, a precizat Cristian Popescu Piedone, preşedintele ANPC, într-o postare pe Facebook, în contextul începerii Comandamentului Litoral şi Delta Dunării 2025 al instituţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 14 iun. 2025, 12:08
Cristian Popescu Piedone, despre competențele ANPC: Noi nu emitem autorizații de funcționare sau autorizații de construire

ANPC informează, astfel, publicul şi operatorii economici din zonele vizate cu privire la competenţele instituţiei, în vederea evitării oricăror confuzii legate de rolul Autorităţii în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor economice.

„Atribuţiile noastre vizează verificarea respectării drepturilor consumatorilor şi a conformităţii serviciilor şi produselor oferite de operatorii economici, în baza competenţelor stabilite prin legislaţia specifică în vigoare. Prin urmare, în cadrul controalelor desfăşurate de echipele noastre pe litoral şi în Delta Dunării, inspectorii ANPC vor verifica doar legalitatea funcţionării din perspectiva protecţiei consumatorilor – igienă, informare corectă, siguranţă alimentară, respectarea condiţiilor contractuale, afişarea preţurilor etc.”, a explicat Cristian Popescu Piedone.

Conform şefului ANPC, operatorii economici care intenţionează să îşi desfăşoare activitatea pe perioada sezonului estival au obligaţia să deţină autorizaţiile necesare de funcţionare şi/sau construire, eliberate de autorităţile competente – în principal primăriile locale, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţiile de Sănătate Publică, Direcţiile Sanitar-Veterinare, etc.

„ANPC îndeamnă toţi operatorii economici să îşi verifice documentaţia înainte de începerea activităţii şi să se asigure că funcţionează în deplină legalitate. De asemenea, încurajăm consumatorii să semnaleze orice nereguli prin intermediul platformei online www.anpc.ro sau la numărul de telefon dedicat reclamaţiilor. Protecţia consumatorilor este o responsabilitate comună”, se mai arată în postare.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...