Bank of Cyprus va emite obligaţiuni convertibile de până la un miliard de euro

Bank of Cyprus (BoC) speră să emită în septembrie obligaţiuni convertibile în valoare de 500 milioane de euro - un miliard de euro, a afirmat marţi directorul general al băncii, John Hourican, pentru Reuters.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 12:54
Bank of Cyprus va emite obligaţiuni convertibile de până la un miliard de euro

‘Vrem să emitem obligaţiuni convertibile la sfârşitul lunii septembrie. Suntem gata să mergem mai departe’, a declarat şeful băncii cipriote. BoC, care luni seara a anunţat că şi-a majorat capitalul cu un miliard de euro prin emiterea de noi acţiuni, are ca obiectiv o dobândă ‘de peste 3%’ pentru bondurile convertibile, a explicat Hourican.

Majorarea capitalului şi emiterea obligaţiunilor convertibile sunt rezultatul procesului de revizuire iniţiat de Hourican în martie. De asemenea, revizuirea are ca scop posibila înfiinţare a unei bănci de rebuturi (bad bank) dar Hourican a apreciat, marţi, că planul ‘nu este realizabil în acest moment’.

Printre investitorii care au luat parte la majorarea capitalului se află celebrul miliardar american Wilbur Ross şi BERD.

Bank of Cyprus este una din cele patru bănci cipriote care participă la testele de stres derulate de BCE în acest an.

Rezultatele trimestriale arată că, în perioada ianuarie-martie 2014, BoC a înregistrat primul profit din ultimele şapte trimestre.

Publicaţia britanică ‘Financial Times’ anunţa luna trecută că Bank of Cyprus intenţionează să-şi vândă operaţiunile din Rusia, în cadrul procesului de restructurare anunţat de noul director general, John Hourican.

Decizia va tăia una dintre legăturile strânse dintre Bank of Cyprus şi piaţa din Rusia. Înainte de criză, banca a atras depozite masive, mai ales de la oligarhii ruşi. Dar majoritatea acestor depozite a fost afectată în 2013, când reprezentanţii FMI, UE, BCE au acceptat să acorde Ciprului un pachet de asistenţă financiară de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. În schimbul asistenţei financiare, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi, de asemenea, să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă.

John Hourican a declarat că va încerca să caute un nou proprietar pentru Uniastrum Bank, subsidiara din Rusia, care înregistrează pierderi.

În 2008, Bank of Cyprus a plătit 576 de milioane de dolari pentru 80% din Uniastrum. Operaţiunile din Rusia reprezintă mai mult de jumătate din cele 300 de sucursale ale grupului cipriot şi o treime din cei 7.700 de angajaţi. Pe lângă piaţa din Cipru, BoC este prezentă în Rusia, Grecia şi România. Expunerea băncii la Rusia se ridica la 1,2 miliarde de dolari, la 31 martie 2014.

John Hourican a venit la conducerea Bank of Cyprus în octombrie 2013 şi, de atunci, a finalizat vânzarea operaţiunilor din Ucraina, a vândut o participaţie minoritară deţinută la Banca Transilvania din România şi unele credite în Serbia.

Tranzacţiile au majorat indicele de adecvare Tier al Bank of Cyprus la 10,6%, la 31 martie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...